Întrebarea a pornit de la incidentul care a avut loc la finele lunii ianuarie, în centrul municipiului Botoșani.
Doi polițiști au fost bătuți atunci de mai multe persoane lângă trecerea de pietoni din apropierea Teatrului Mihai Eminescu.
În ultima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), președintele acestei structuri, Cristina Breșug, s-a interesat despre nivelul de instruire al polițiștilor.
„La pregătirea tactică polițienească, din studiul materialului rezultă că doar 359 au urmat o formă de pregătire tactică polițienească de autoapărare la nivelul IPJ, în contextul în care au existat pierderi din rândul personalului cu experiență și au existat articole în care mass-media a prezentat situații care pot aduce prejudicii de imagine cu un polițist care nu a putut să explice un temei legal unui contravenient, dar și polițiștii care au fost agresați în municipiul Botoșani cu câteva săptămâni în urmă”,
Cristina Breșug, președinte ATOP
L-a întrebat pe comandantul Poliției ce măsuri a luat pentru creșterea gradului de cursare a polițiștilor?
Șeful Inspecoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a explicat că astfel de antrenamente sunt desfășurate periodic. Și mai mult, instituția polițienească urmează a fi reformată pentru ca reacția angajaților să fie mai promptă.
„Urmează o evoluție în organizarea activității IPJ Botoșani începând cu 2025, în care patrulele de poliție vor fi defalcate pe urmărire penală și pe intervenție pur și simplu la evenimente. Și atunci vom avea oameni alocați doar pentru intervenții la 112 și lucrători care vor instrumenta dosare penale. Probabil va fi o evoluție pozitivă la ceea ce înseamnă instrumentarea dosarelor penale, dar și pe partea de intervenții”,
cms. șef Tudor Costîn, (î) inspector șef IPJ Botoșani
Pe de altă parte, șeful Poliției a remarcat că la Botoșani nu au avut loc fapte de violență extrem de gravă: „De când am preluat conducerea IPJ Botoșani nicio infracțiune de mare violență, omor sau lovituri care au dus la decesul persoanelor nu au rămas nesoluționate, toate au fost soluționate și așa va fi de acum încolo”.
Pentru următoarea ședință, Cristina Breșug a dorit o situație cu dosarele care au rămas nesoluționate, fiind trecute la „autori necunoscuți”.
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Angajări la spital: PATRU posturi scoase la concurs – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 08, 2024