Victor Niţu ar fi încercat de fapt să se sinucidă ca să scape de cei cărora le-a promis, contra unor sume de bani, slujbe, la un sanatoriu pe care intenţiona să-l deschidă în Botoşani. El a stat internat la Spitalul Suceava pentru două zile, fiind externat joi, 28 august, la cerere.
S-a aruncat într-o fântână
In după-amiaza zilei de marţi, 26 august, Victor Niţu, ar fi încercat să se sinucidă în curtea mamei sale din localitatea Liteni, aruncându-se în fântână. A fost scos după aproximativ 30 de minute de către vecinii din zonă, iar familia pentru a ascunde incidentul a declarat reprezentanţilor serviciului de Ambulanţă, sosit la faţa locului, că este de fapt un fântânar din judeţul Botoşani, venit să cureţe fântâna.
Medicii urgentişti suceveni l-au diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, contuzie de coloană cervicală şi contuzie hemitorace. Bărbatul este suferind de Diabet Zaharat de tip II, iar din cauza stresului a suferit şi o criză diabetică. A fost internat la secţia de Diabet a Spitalului Judeţean pentru tratament de specialitate.
Promisiuni cu slujbe bănoase
Povestea se pare însă că este alta. Victor Niţu, angajat al Spitalului Judeţean Botoşani, a încercat să se sinucidă ca să scape de cei cărora le-a promis slujbe bănoase la Sanatoriul pentru Bolnavi cronici pe care intenţiona să-l deschidă în Botoşani. In schimbul acestor locuri de muncă, se pare că juristul botoşănean a încasat sume mari de bani. Se vehiculează că pentru un post de asistentă ar fi încasat o mie de euro. Revoltaţi, oamenii s-au adunat joi, 29 august, în faţa Sanatoriului din Botoşani, spunând că Victor Niţu ar fi angajat în jur de 20 de persoane pe posturi de medici, asistente medicale, îngrijitori, secretare sau contabili.
Ploaie de reclamații la Poliție
Aşa cum reiese din declaraţiile oamenilor, aceştia sunt nemulţumiţi, deoarece au renunţat la vechile locuri de muncă şi au dat bani grei celui care le-a promis un viitor mai bun, dar au primit doar promisiuni mincinoase. Oamenii s-au săturat să aştepte şi au început să depună reclamaţii la poliţie. Victor Niţu a petrecut două nopţi la secţia de Diabet a Spitalului Judeţean Suceava, fiind externat la cerere în după-amiaza zilei de joi, 28 august.
CITEȘTE:
Unicul contracandidat al lui Ponta descoperit la Botoşani, în "Lumea lui Banciu” - VIDEO