Președintele interimar al PNL s-a aflat sâmbătă la Botoșani, unde dimineață a participat la lucrările Biroului Permanent Județean, care s-au desfășurat la Hotel Premier.
Ulterior, Raluca Turcan s-a deplasat la sediul liberlailor din strada Teatrului, unde, la solicitarea jurnaliștilor, a făcut precizări pe seama conducerii filialei județene după ce președintele Cătălin Flutur a demisionat.
”În momentul de față, conform statutului, dacă președintele organizației își dă demisia, atribuțiile sunt preluat de prim-vicepreședintele coordonator, care este dl Costel Șoptică”,
Raluca Turcan, președinte interimar PNL.
Aceasta a arătat că, în schimb, alegerile interne pentru desemnarea noului președinte al PNL Botoșani, care vor avea loc în această primăvară, vor fi organizate de o comisie formată din cinci-șapte membri, condusă de un președinte care nu va avea dreptul să candideze, tocmai pentru a asigura o competiție cu șanse deschise tuturor pretendenților.
La conferința de presă Raluca Turcan a fost însoțită doar de cei doi parlamentari PNL, Costel Șoptică și Cristian Achiței, lidera națională a partidului arătând că primarul Cătălin Flutur nu participă tocmai pentru că a demisionat din funcție și pentru a da un semnal de echidistanță pentru competiția care stă să înceapă în formațiune.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024