Președintele Consiliului Județean a fost primul vorbitor la Târgul Agro Zoo de la Popăuți, după intervențiile organizatorilor.
Iar asta după ce, conform ierarhiei administrative a județului, primul cuvânt ar fi trebuit să-l aibă prefectul.
Organizatorii au considerat că ar funcționa mai bine principiul „ladies first” astfel că microfonul a ajuns prima oară la Doina Federovici și mai apoi la Sorin Cornilă.
„Iată că această manifestare frumoasă de la an la an, se apropie de majorat. Astăzi avem 15 ediții. Mai avem un pic și sărbătorim și majoratul. Și nu este întâmplător că de la an la an această manifestare cuprinde o dimensiune din ce în ce mai amplă”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Șefa Județului a salutat prezența meșterilor populari prezenți la eveniment și apreciați în mare măsură de public, prin produsele pe care le au spre vânzare. Dar și „făuritorii de hrană” sau botoșănenii care apreciază produsele locale.
De asemenea, a apreciat și vremea de afară care a făcut ca acest târg să se bucure de o prezență impresionantă de participanți.
Aproximativ 10.000 de oameni se aflau la Popăuți duminică, 30 aprilie 2023.
Doina Federovici a făcut și o serie de dezvăluiri pe care le puteți asculta în materialul video de mai jos.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024