Un profesoară iubită, apreciată, care a educat generații de elevi, a trecut la cele veșnice.
Olimpia Tatiana Irinciuc a fost profesor de engleză la Școala nr. 12 din municipiul Botoșani.
A pus suflet în fiecare gest, în fiecare cuvânt, a educat elevii ca profesor, i-a îndrumat ca diriginte. A coordonat proiecte, și-a asumat cu demnitate profesia și a mers prin viață cu bucuria de a împărtăși din știința și bunătatea sufletului său.
”Om minunat, profesoară de excepție, ne-a părăsit prea devreme, prea repede, prea neașteptat, prea nedrept pentru ea în special, dar și pentru noi, cei care am cunoscut-o, înțeles-o și apreciat-o în multiplele situații ale vieții de până acum”, a scris prof. Octavia Buhociu.
Cei care vor să își ia rămas bun o pot face la Capela Cimitirului Pacea din municipiul Botoșani.
Înmormântarea are loc miercuri, 22 decembrie 2021.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024