Poliţia Română a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor locale, se arată într-un comunicat de presă sosit pe adresa redacției.
Aproape 530 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani vor fi angrenaţi în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral.
”Obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestori misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii”,
comunicat IPJ Botoșani.
Peste 130 de poliţişti se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.
De asemenea, polițiștii vor asigura măsuri de pază şi protecţie la 151 de secţii de votare dintre cele 422 de secţii constituite la nivelul judeţului.
Totodată, pentru soluţionarea reclamațiilor produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor, 38 de poliţişti, constituiţi în 19 echipe operative.
A fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 60 de poliţişti, care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, împreună cu structurile de jandarmi, dacă situaţia o va impune.
CITEȘTE ȘI:
Botoșăneni, frauda electorală înseamnă pușcărie!!! METODELE prin care se fură voturi – evitați-le!
Unul dintre cei mai tehnici jucători din România, lecție de fotbal pe Pietonalul Unirii
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
RAZIE matinală a polițiștilor: Ghinioniștii dimineții au fost pietonii zăpăciți
Oana Sava
Sep 20, 2024
Un botoșănean oprit pe Calea Națională a făcut puțin „circ” în fața polițiștilor
Oana Sava
Sep 20, 2024
Bărbat de 61 de ani ajuns la spital după ce a fost BĂTUT în bloc: Agresorul a fost reținut
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024