Înainte de meciul din etapa Ligii 1 cu numărul 27 a returului de campionat, echipa antrenată de Leo Grozavu caută alternative pentru a înlocui titularii care, cel mai probabil, vor lipsi din confruntarea cu Ceahlăul Piatra Neamț.
FC Botoșani vine cu o atitudine pozitivă și un aer proaspăt după cele trei etape cu rezultate pozitive, și două victorii consecutive. După începutul de campionat modest, echipa antrenată de Leo Grozavu se pregătește să se întâlnească pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamț - echipă care vine după rezultate la fel de bune.
„Se simte un alt aer, a fost o săptămână reușită pentru noi. Ne-am mai revenit după începutul de campionat. Ne bucurăm că am reușit să revenim pe linia de plutire. Ne așteptăm la o partidă dificilă, băieții sunt conștienți că ne aflăm pe o linie ascendentă și nu avem voie să facem pași greșiți. Venim după două victorii la rând, vrem să o facem pe a treia, după un început anevoios de retur, nu ne permitem să ne relaxăm”, a declarat tehnicianul echipei botoșănene.
Totodată acesta a adăugat că există câteva probleme de lot pe care speră să le depășească până sâmbătă, 18 aprilie, când se va juca etapa a 27-a din Liga 1.
„Avem un lot suficient de numeros, în așa fel încât când intră un jucător proaspăt, să își poată face treaba. Nu cred că vor fi probleme din punctul acesta de vedere. Sigur că orice jucător de bază care lipsește, poate să lase urme. Avem câțiva jucători accidentați, câțiva incerți. Suspendat este Martinus, Acsinte încă nu s-a antrenat cu echipa, Ngadeu, Batin, Vașvari, eu sper să mai recuperăm din ei, până la ora jocului să avem cea mai bună formulă”, a conchis Leo Grozavu.
FC Botoșani va întâlni Ceahlăul Piatra Neamț sâmbătă, 18 aprilie, într-o confruntare pe Stadionul Municipal de la ora 15:30.
(C.B.)
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024