S-au calificat în finală, unde au obținut locul al doilea.
În perioada 27-29 ianuarie 2023, „Dragonfly”, echipa de robotică a Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, a participat pentru prima dată la un demo FIRST Tech Challenge, organizat de echipa „Bionic Royals” de la Colegiul Național „Mircea Cel Batrân” din Râmnicu Vâlcea.
La acest demo au participat doar patru membri din noul format al echipei:
- Modrean Vasile Ioan – mecanic/driver, clasa a XI-a A, profil matematică-informatică;
- Mirăuță Alexandru Vasile – driver, clasa a XI-a A, profil matematică-informatică;
- Moșneguțu Rareș Constantin – programator, clasa a XI-a B, profil științe ale naturii;
- Rotărescu Emil – programator/team leader, clasa a XI-a A, profil matematică-informatică.
„Suntem mândri să spunem că, după nouă meciuri jucate, ne-am calificat în finală și am obținut locul al II-lea ca alianță câștigătoare, împreună cu echipa BroBots Team. De asemenea, am făcut schimb de experiență și am legat noi prietenii cu celelalte echipe participante. Mulțumim organizatorilor pentru aceasta oportunitate, profesorilor îndrumători, dar și sponsorilor pentru susținere și implicare, lucruri care au contribuit la obținerea acestui rezultat. Ne continuăm drumul cu entuziasm și suntem nerăbdători să participăm la evenimente viitoare pentru a proba talentul în acest domeniu captivant al roboticii”, a declarat pentru Dorohoinews Emil Rotărescu, team leader al echipei de robotică.
(Foto: dorohoinews.ro)
Șoferi amendați și roți blocate de polițiștii locali la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Încălcările din trafic: Locurile unde șoferii sunt surprinși și Poliția e pe fază!
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024