De astăzi 29 februarie 2016, toate magazinele sunt obligate să schimbe la cerere, în 15 zile, produsul cumpărat, dacă acesta nu respectă cerinţele de conformitate.
Potrivit Evenimentul Zilei, a intrat în vigoare Ordonanța 9/2016, care obligă toate magazinele să schimbe, la cererea clientului, un produs cumpărat, în termen de 15 zile de la notificare. „Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele”, prevede ordonanța.
„Perioada de timp nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul, după caz, a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului, sau a predat produsul vânzătorului sau persoanei desemnate de acesta pe baza unui document de predare – primire”, scrie în actul normativ citat. Acesta amendează legea 449/2003, privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate acestora.
Deși obligația de a schimba produsele într-un termen prestabilit nu revine decât comercianților online, majoritatea rețelelor mari de magazine permit schimbarea produsului, chiar pe loc, fără a mai fi necesar termenul de 15 zile. Desigur, este vorba de produsele care se găsesc pe stoc. Produsul trebuie să fi fost cumpărat cu maxim 30 de zile în urmă. Oferta este valabilă atât în cazul retailerilor alimentari mari, cât și a celor de bunuri de folosință îndelungată.
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024