De asemenea, se aşteaptă scuze publice adresate corpului medical.
Medicii de familie solicită demiterea urgentă a consilierului premierului Ludovic Orban.
Potrivit Societății Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Virgil Guran, consilierul premierului Ludovic Orban, a afirmat în cadrul unei emisiuni televizate:
„Trebuie să iei măsuri, dacă nu eşti ferm vei pierde. Şi trebuie să înţeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? (…) Ce să facem? E ca la militari, îi trimiţi la război, mai mor unii dintre ei, din păcate”.
Declaraţia a fost făcută în contextul reacţiei medicilor de familie la afirmaţia Ministrului Sănătăţii care a anunţat că aceştia se vor deplasa la domiciliile celor confirmaţi pozitiv.
Asta în condițiile în care medicii de familie nu dispun de maşini care pot fi decontaminate, nu dispun de echipamente potrivite şi nici de posibilitatea de a se echipa şi dezechipa în condiţii de siguranţă.
Declaraţia lui Virgil Guran, reprezentant al Executivului, este cinică şi iresponsabilă, spune medicii de familie, militarii merg la război înarmaţi, nu ca angajații din sănătate, cu mâinile goale.
”Lipsa de respect pentru medici şi lipsa de empatie faţă de pacienţi îl descalifică pentru orice funcţie publică. Sperând că declaraţia acestui consilier este o părere personală şi nu reprezintă poziţia Guvernului român”, SNMF cere urgent demiterea sa, informează agerpres.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024