Așa cum au jucat, adică în bătaie de joc, cam așa s-au comportat antrenorul și unii jucători de la FC Botoșani și după înfrângerea rușinoasă din Bănie. Deși au jucat peste 50 de minute în superioritate numerică, roș-alb-albaștrii au fost egalați și învinși apoi printr-un gol înscris în minutul 90.
La finalul meciului CSU Craiova – FC Botoșani 2 – 1, unul dintre atacanții oaspeților a găsit scuze puerile pentru noua umilință.
"Ne-am retras şi noi puţin şi au venit peste noi, au prins curaj. Am avut ocazia să facem 2-0 prin Matulevicius, dar până la urmă au marcat ei. Cred că a intervenit puţin şi oboseala, a fost drumul lung, dar asta nu e o scuză. E ruşinos, dar asta e...",
Istvan Fulop, atacant FC Botoșani.
Explicația sa survine în condițiile în care clubul a suportat două înnoptări înainte de meci tocmai pentru a preveni oboseala, iar deplasarea să nu se facă într-o singură zi.
După umilinţa din etapa precedentă, 0 – 3 pe teren propriu cu Concordia Chiajna, tehnicianul botoşănenilor a motivat înfrângerea şi prin faptul că a bătut vântul tare. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Craiova în 10 oameni ÎNVINGE pe FC Botoșani într-un final de meci de infarct 2- 1
FOTO: ProSport
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024