După minivacanța de Sfântul Andrei și de Ziua Națională, elevii s-au întors în bănci. După doar trei săptămâni de cursuri va începe, însă, vacanța de iarnă.
Vacanța de iarnă va acoperi, la fel ca și în anii trecuți, perioada sărbătorilor de iarnă și va dura două săptămâni.
Potrivit structurii anului școlar 2022-2023, vacanța de iarnă va începe vineri, 23 decembrie, cu două zile înainte de Crăciun, și se va termina duminică, 8 ianuarie 2023.
Intrarea în vacanța de iarnă înseamnă și încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Menționăm că una dintre modificările aduse structurii anului școlar 2022-2023 a fost înlocuirea semestrelor cu module. Astfel, cursurile sunt organizate pe cinci module și după finalizarea fiecăruia, elevii iau vacanță, potrivit ȘtirileProTV
Când vor fi următoarele vacanțe ale elevilor
A treia vacanță din cele cinci prevăzute în anul școlar 2022-2023, va dura o săptămână și va fi în perioada 3-26 februarie, în funcție de decizia fiecărui inspectorat școlar.
Potrivit ministrului Educației, 30 de judeţe au decis ca vacanţa din luna februarie să fie în ultima săptămână, zece judeţe au ales cea de-a treia săptămână, iar elevii din Bucureşti şi Suceava vor avea vacanţă în cea de-a doua săptămână din februarie.
Cele 30 de județe care au stabilit ca vacanța să fie acordată în perioada 20-24 februarie 2023 sunt: Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Vâlcea Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Alba, Sibiu. Brașov, Covasna, Harghita, Mureș.
Cele 10 județe care au stabilit vacanța în perioada 13-17 februarie 2023 sunt: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman, Prahova.
Următoarea vacanță va fi în perioada sărbătorilor pascale. Astfel, elevii vor avea vacanță începând de vineri, 7 aprilie și până marți, 18 aprilie.
A cincea și ultima vacanță din anul școlar 2022-2023 va începe vineri, 16 iunie și se va încheia pe 3 septembrie.
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024