La mai bine de o săptămână după ce la Botoşani a început să plouă masiv, în aproape jumătate de judeţ s-a instituit oficial starea de alertă pentru secetă. Întrunit luni după-amiază în şedinţă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a aprobat o hotărâre pe această temă.
35 de unităţi administrativ-teritoriale intră astfel şi oficial în stare alertă pentru o perioadă de 30 de zile, care se poate extinde sau restrânge, atât ca timp cât şi teritorial, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteo. Prin hotărârea CJSU s-au dispus mai multe măsuri, printre care:
- asigurarea transporturilor de apă potabilă şi menajeră în zonele afectate de secetă prin mijloace proprii sau încheierea de contracte cu agenţi economici;
- elaborarea în regim de urgenţă a unor note de fundamentare şi devize de lucrări pentru estimarea fondurilor necesare construirii de puţuri de mare adâncime;
- achiziţionarea de bazine de mare capacitate în vederea stocării apei rezultate din fântânile de mare adâncime;
- demararea lucrărilor necesare înfiinţării unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii în amenajarea Horia – Liveni – Manoleasa şi repunerii în sare de funcţionare a sistemelor de irigaţii;
- dirijarea curentului de apă către prize.
CJSU Botoşani a adoptat hotărârea după ce ministrul Afacerilor Interne a aprobat vineri nota-raport cu privire la declararea stării de alertă.
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024