După valul de caniculă care de câteva zile s-a abătut asupra României, meteorologii anunță când încep ploile.
Temperaturile vor scădea semnificativ, mai arată cei de la Accuweather.
Deocamdată, în următoarele două săptămâni vremea se va menține călduroasă, cu temperaturi extrem de ridicate. Însă, ulterior, regimul pluviometric va reveni la normal, scrie gândul.ro
Ploile așteptate spre finalul lunii iulie ar putea reduce ușor valul de căldură, însă până atunci țara se află sub avertizări de cod portocaliu și galben de caniculă și disconfort termic ridicat.
Temperaturile trec de 40 de grade, iar în marile orașe atmosfera va fi irespirabilă.
Totuși, pe 23 iulie, după cum arată prognoza Accuweather, sunt așteptate „câteva averse de ploaie și furtuni”.
Temperatura va coborî până la 29 de grade, iar noaptea se vor înregistra 19 grade Celsius.
Și meteorologii ANM, în actualizarea prognozei pentru luna iulie, au transmis că, în săptămâna 22 – 29 iulie, temperaturile vor rămâne peste valorile normale, în special în regiunile sudice, dar regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Botoșăneancă celebră aleasă pentru un reality -show de senzație
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Prima Cupă de șah rapid organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Botoșăneanul care și-a omorât soția în scara blocului s-a sinucis în celulă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Specialiștii ANTIDROG și polițiștii botoșăneni, în dezbatere cu zeci de elevi de la liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Polițiștii, întâlnire cu elevii unei școli din Botoșani în Săptămâna Altfel
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024