Au fost cinci ani de zile de coșmar pentru Cristian Cucoreanu, fostul inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, cercetat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava, după un denunț făcut de un coleg.
Dumitru Aionei este cel care a făcut sesizarea la DNA și care atunci avea funcția de șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE).
Cristian Cucoreanu a fost cercetat alături de Adrian Osolinschi, fost șef al Serviciului Resurse Umane (SRU), și Adrian Romeo Bucătaru, fost consilier juridic în cadrul SRU.
Fostul șef al Poliției era acuzat că ar fi înlesnit în mod nelegal promovarea inspectorului principal de poliție Cristian Cezar Șuhan pe o funcție superioară, în baza cerințelor unui ordin MAI care obliga ocuparea posturilor vacante. Conform sesizării semnată de Dumitru Aioanei, promovarea lui Cristian Cezar Șuhan s-ar fi făcut în baza unui proces-verbal pentru care s-a semnat documentația pe 29 noiembrie 2014, însă în realitate ar fi fost întocmit pe 6 februarie 2015.
Cel puțin acest aspect a fost real, în condițiile în care la acest examen de promovare au avut loc o serie de erori consecutive săvârșite în cadrul IPJ, ale unor persoane care aveau atribuții de verificare a documentației.
În decembrie 2014, în timp ce Cristian Cucoreanu și Adrian Osolinschi se aflau în concediu de odihnă, a fost constituită comisia de concurs din care făcea parte și Dumitru Aioanei, alături de alți doi colegi, prin dispoziție semnată de persoanele care au preluat atribuțiile inspectorului șef, respectiv Mihai Bunduc și Viorel Șerbănoiu, inspectori șefi adjuncți pe atunci. Dispoziția finală a fost semnată doar de Dumitru Aionei, ceilalți doi membri ai comisiei fiind în concediu de odihnă.
Acestora li s-a cerut să semneze documentul retroactiv însă ar fi refuzat categoric.
Din rechizitoriu mai reiese și faptul că promovarea lui Cristian Cezar Șuhan a fost făcută alături de alți 39 de colegi. Astfel, șeful Poliției, Cristian Cucoreanu a avut la mapă la semnat 40 de astfel de dispoziții și așadar o sumedenie de acte în spate care să fie verificate. Ori această sarcină este de apanajul serviciilor de specialitate, inspectorul șef verificând doar semnăturile șefilor acestor compartimente.
„Cucoreanu Cristian a invocat faptul că nu a verificat documentația atașată celor 40 de dispoziții ce i-au fost lăsate spre avizare pe 30 decembrie 2014 întrucât nu a verificat niciodată aceste aspecte, ci doar dacă pe actele originale erau semnăturile subordonaților săi, dovadă că aceștia și-au îndeplinit atribuțiunile de serviciu și au verificat îndeplinirea condițiilor legale”,
se arată în ordonanța de clasare a dosarului
Iar în aceste condiții, Cristian Cucoreanu a avut certitudinea că decizia de promovare a lui Șuhan este cât se poate de legală.
„Din acest motiv, singurul aspect care i se poate imputa este omisiunea la îndeplinirea sarcinilor de serviciu, potrivit fișei postului, el acționând din culpă, deoarece nu a verificat la semnarea dispoziției dacă există documentul justificativ, adică procesul verbal al comisiei de selecție și s-a bazat pe subalternii săi”,
se mai arată în ordonanța de clasare a dosarului
Însă această conduită ar duce cel mult la o neglijență în serviciu și nicidecum la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Procurorii mai subliniază faptul că: „în cazul de față nu a rezultat dincolo de orice îndoială, nicio dovadă că Augustin Cristian Cucoreanu a urmărit promovarea ofițerului Cezar Șuhan. El a susținut fățiș că acesta merită promovat însă nu a exercitat presiuni sau amenințări ca procedura să fie ocolită”.
Mai mult decât atât, mai mulți polițiști au dat declarații și au susținut că fostul șef, Cristian Cucoreanu era autoritar și „le-a solicitat să rezolve problemele, fără a-i adresa comisarului Aioanei injurii sau amenințări, însă folosind un ton autoritar specific relațiilor de subordonare”.
Și Adrian Osolinschi, după mai multe declarații contradictorii în fața procurorilor a susținut în final în 5 martie 2019 că fostul său șef nu a cunoscut situația reală cu procesul verbal lipsă.
Situația s-a înrăutățit pentru Cristian Cucoreanu la faza de cercetare penală, după ce procurorii DNA Suceava au dispus extinderea urmăririi penale și pentru alte fapte, în sensul în care el l-ar fi determinat pe șoferul său de serviciu să modifice o serie de foi de parcurs, pentru mașini de serviciu. S-au ridicat ca mijloace de probă înscrisuri din perioada 1 iunie 2010 – 29 aprilie 2015.
După cercetările în amănunt a reieșit că de fapt respectivul șofer nu era extrem de riguros în gestionarea foilor de parcurs, pe care le completa la final de săptămână și nu zi de zi.
Iar pentru înscrisurile asupra cărora plana suspiciunea de abuz în funcție a lui Cucoreanu, s-a stabilit că de fapt acesta se afla fie la București la concurs, fie la spital, în zilele în care ar fi fost făcute modificările.
Dosarul „plimbat” prin trei parchete
Ordonanța de clasare a dosarului a fost dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Asta după ce, DNA Suceava a dispus clasarea cauzei în 2017 și a declinat competențele pentru continuarea cercetărilor a trei infracțiuni, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
Prin referat semnat în 27 martie 2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani solicită la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să analizeze oportunitatea trimiterii dosarului la un alt parchet, egal în grad.
Și astfel, acest dosar a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași care a finalizat dosarul cu o ordonanță emisă în 8 ianuarie 2020:
Au fost cinci ani de cercetări la finalul cărora procurorii constată nevinovăția lui Cristian Cucoreanu care și-a pierdut aproape iremediabil funcția de conducere din fruntea IPJ Botoșani dar și credibilitatea în fața colegilor și opiniei publice.
Cine este în final răspunzător pentru distrugerea unei cariere?
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024
Un adolescent de 15 ani din Suceava și-a strivit mortal nepoțelul de nici doi ani cu un microbuz
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024