Prima reprezentație ar fi avut loc în anul 1973 și de atunci, în fiecare vară botoșănenii s-au bucurat de concertele care au avut loc timp de o oră și un sfert, în fiecare duminică, de la ora 18:00.
Astăzi, 6 august 2017, Fanfara Stejărelul coordonată de col (r) Vasile Gherman va avea ultimul concert.
Iar ruptura dintre grupul artistic și Primărie a plecat se pare de la bani.
”Am solicitat un număr de concerte ca în fiecare an și mi-a dat dl primar, ca și cu ani în urmă când era altădată primar și le tăia la jumătate el, că are putere. Și acum, eu duminică am ultimul program și gata, am încheiat. Că din 20 mi-a dat doar 12 concerte și atunci mă opresc și exclus să mai colaborez vreodată cât mai sunt în viață, cu Primăria”,
Vasile Gherman, coordonator Stejărelul
Primăria a alocat în trecut o sumă de 20.000 de lei pentru un număr de 20 de concerte. Anul acesta banii au fost tăiați la jumătate.
Pe lângă concertele din Parcul Mihai Eminescu, artiștii coordonați de Vasile Gherman concertau și la festivaluri organizate de Primărie.
”Eu cu titlu gratuit mai ofeream un concert de fanfară și un spectacol folcloric cu ansamblul meu de la Tudora. Fără bani. Și acum nu mai pot face treaba asta, numai cu jumătate din concertele solicitate, nu sunt eu mai fraier decât primarul. Sunt pornit, scuzați. Un primar care nu sprijină cultura nu are ce căuta la Primărie”,
Vasile Gherman, coordonator Stejărelul
Primarul, în replică, susține că nu el este cel care aprobă bugetul local și modul în care sunt cheltuiți banii, ci doar îl execută.
”Bugetul a fost aprobat de CL. Eu aprob bugetul sau cum? Există un domn care are o fanfară și care cântă, nu l-am verificat când, cu niște domni de la Filarmonică care în perioada în care nu e stagiune mai cântă acolo. Și s-au aprobat niște bani să cânte în parc. Dar când am votat bugetul, li s-au tăiat niște bani și anul acesta, de atunci era povestea. Și eu la ce mă împotrivesc? Eu merg la bugetul aprobat de consilieri”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Și a încheiat cu recomandarea: ”Dar să o facă din patriotism. Noi nu avem bani să plătim lumina și pe de altă parte cântăm în parc”.
Fanfara poate fi văzută pentru ultima dată, în această după amiază de la ora 18:00.
(Sursa foto - Dor de Botosani)
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024