Liderul consilierilor județeni PNL a demisionat astăzi din partid. Viorel Iliuță și-a depus la sediul filialei din strada Teatrului actul de retragere din rândurile liberalilor.
Fost viceprimar, directorul de la grupul ”Elsaco”, a plecat din PNL după ce la începutul lunii martie a luat parte la o întâlnire organizată de Forța Dreptei la un restaurant din oraș.
Încă de atunci s-a zvonit că Viorel Iliuță ar urmă să preia organizația de la Botoșani a partidului condus la nivel central de fostul președinte PNL, Ludovic Orban.
Deputatul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, a aflat despre participarea lui Viorel Iliuță la respectiva întrunire și i-ar fi cerut să își prezinte clar opțiunea politică.
Viorel Iliuță nu a răspuns însă astăzi apelului reporterului Botoșăneanul.
El a condus organizația municipală a PNL vreme de un deceniu, pierzând în 2021, la mare luptă, președinția filialei în favoarea senatorului Cristian Achiței.
Astăzi și-a anunțat colegii de partid pe grupurile interne de comunicare, fără a-și explica însă hotărârea.
Cert este însă că nu a plecat singur. Medicul Radu Malancea, de asemenea consilier județean, a demisionat la rândul său din PNL și din Consiliul Județean.
Fostul director al Spitalului Mavromati nu se află la primul astfel de gest. În 2012 a devenit consilier local, a venit la câteva ședințe, a lipsit la mai multe, după care a renunțat la mandat.
Interesant este însă că ambii au condus de-a lungul timpului cea mai mare unitatea sanitară din Botoșani.
Ambii și-ar fi pierdut oricum mandatele de consilieri județeni dacă și-ar fi dat demisia din partid.
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 200 de botoșăneni ar putea MURI la o pană de curent
Oana Sava
Oct 30, 2024
Inspectorii ITM Botoșani participă la un seminar important – DETALII
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024