Unul dintre contractele care au fost contestate de firmele descalificate este pentru execuția drumului județean Copălău – Cerbu - Dracşani care a fost câştigată de asocierea SC Dandrucor SRL- SC Ecomary. Cele două firme sunt administrate de nașii de cununie a șefului CJ, Florin Țurcanu. Asocierea a pierdut licitația ca urmare a unei decizii dată de Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor.
”
Văd că se contestă între ei. Au depus contestaţie şi la Curteşti, au depus şi la Dracşani după ce au dat câştigător pe Transporturi Auto. Am primit hârtii că fac plângere cei de la Vaslui, cred că şi Tehnic Asist. Toţi între ei, se judecă. Legislaţia le permite să conteste. Se întârzie. Zic că dacă avem o hotărâre a Comisiei Naţionale şi ei merg în instanţă noi dăm drumul la lucrări pentru că legislaţia ne permite. Nu putem sta după ei un an de zile. Asta este bătălia”, a declarat
Florin Țurcanu, președintele CJ.
De asemenea, a fost contestată și licitația pentru reabilitarea arterei județene Botoșani – Curtești - Cristești care a fost câștigată de firma Tehnic Asist. Firmele Test Prima Suceava şi Cornell s Floor SRL, ce s-au situat pe locul cinci ca valoare a ofertei unice, s-au arătat nemulțumite de rezultat.
În cazul în care vor ajunge în instanță,
Florin Țurcanu susține că va da drumul la lucrări cu firma declarată câștigătoare în prima fază, iar plata se va face în funcție de procentul realizat.
(G.E.)
CITEȘTE:
Încă trei drumuri judeţene deschise circulaţiei rutiere – AFLĂ-le