Un drum naţional pe care Guvernul României a cheltuit peste 10 milioane de lei a rezistat numai trei luni.
Deşi şoseaua a fost recepţionată abia în luna august, au început să apară deja gropi şi urme de fărâmiţare. Lucrarea a fost terminată în timp record, cei 36 de kilometri fiind asfaltaţi în şapte luni.
Drumul naţional 24 C se află în Botoşani şi leagă localităţile de graniţă Manoleasa şi Rădăuţi-Prut. Acest drum a fost considerat multă vreme o ruşine a infrastructurii rutiere din România, fiind singurul drum naţional de pământ de la noi din ţară. Drumul a fost asfaltat pentru prima dată anul acesta. Deşi autorităţile botoşănene s-au declarat mulţumite de lucrări, după numai două luni de la recepţie şoseaua a cedat: au început să apară gropile şi şanţurile în asfalt.
Reabilitarea drumului naţional 24 C a început pe 11 decembrie 2017, cu pregătirea terenului. În primăvara lui 2018 lucrările au continuat cu asfaltarea drumului pe 36 de kilometri. În şapte luni, adică din decembrie 2017 şi până la finele lui iunie 2018, drumul a fost asfaltat. Costul final al lucrării a fost de 10 milioane de lei.
Recepţia a fost făcută la începutul lunii august, după ce au fost trasate şi marcajele rutiere. Gropile apărute după doar două luni, în mai multe părţi ale drumului, i-a revoltat pe localnici:
„În 200 de metri sunt trei cratere“, „La primăvară va fi dezastru, după ce stă zăpada pe el şi cu îngheţ-dezgheţ. Se fărâmiţează“, scriu cei de la Adevărul.
Autorităţile locale şi regionale au pasat responsabilitate de la un departament la celălalt pentru a oferi un răspuns privind situaţia. În cele din urmă directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi (DRDP), Ovidiu Laicu, a putut da câteva lămuriri:
„Lucrarea este în garanţie. Deja am notificat constructorul, care va face demersurile necesare pentru remediere. S-a făcut cum trebuie drumul. Posibil să se infiltrat nişte apă. Vom vedea“.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024