Este vorba despre un tronson de drum comunal care a fost afectat de fenomene meteorologice și care practic devenise impracticabil.
”
Valoarea a fost de 1,3 milioane de euro, are o lungime de 5,4 kilometri iar fondurile au fost atrase prin măsura 322, cea pentru inundații. Lucrările au început anul trecut prin octombrie și s-au terminat acum în septembrie. Termenul a fost de cinci luni în contract, dar a fost perioada de iarnă când nu s-a lucrat”, a declarat
Sorin Gîngă, primarul comunei Văculești.
Circulația pe respectiva arteră devenise aproape imposibilă mai ales după inundațiile care au avut loc în anul 2010 și mai apoi pe timp ploios când era circulat aproape numai de căruțe.
”Erau afectate anumite porțiuni, nu toate pentru că, ce era în intravilan era okay, ce era în extravilan era foarte afectat. Mai ales după inundațiile din 2010 a fost degradat în proporție foarte mare”, a mai spus primarul care se află la primul mandat și a fost ales pe listele PSD.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Scandal monstru la Curtești, amenințări cu pietre pentru un utilaj răsturnat în șanț : FOTOGALERIE