Un incendiu izbucnit sâmbătă dimineață într-o locuinţă din comuna George Enescu, observat şi anunţat cu întârziere, s-a soldat cu decesul proprietarului în vârstă de 67 ani.
Apelul a fost înregistrat la ora 05:34, iar la locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi cu două autospeciale cu apă şi spumă.
La sosirea forțelor de interventie ardea întreaga locuinţă, iar o parte din tavan era prăbușit.
Întrucât existau informaţii că proprietarul nu a ieşit din locuinţă, pompierii au început căutările concomitent cu acţiunea de stingere. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat într-una din încăperi.
Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din casă fiind scoasă o butelie.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din sobă pe materiale combustibile.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
ALERTĂ europeană: Mărci celebre de vopsea de păr, pline de substanțe toxice și bacterii periculoase
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
AMENDĂ de 3.300 de lei pentru șoferii care conduc astfel pe timp de ploaie
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024