Profesorul botoșănean care uimea întreaga țară după ce, pentru a-și duce elevii în excursie, a făcut împrumut în bancă, nu a stat degeaba nici în perioada pandemiei.
Într-o perioadă în care pământul parcă s-a oprit în loc din cauza unui virus invizibil, un lucru nu a stat pe loc: nevoile și necesitățile oamenilor.
De aceea nici proiectul transfrontalier ”Cartea unește inimi” nu a stat pe loc și în perioada 2 iulie 2020 – 15 iulie 2020 a desfășurat o nouă activitate transfrontalieră, menită să depășească apele învolburate și nedrepte ale Prutului, a transmis prof. Vasile Postolachi.
Activitatea ”Dragostea care unește frații”, coordonată de Vasile Postolachi, profesor la Școala Gimnazială nr. 1 Rădăuți-Prut (România), părintele Aga Sergiu, preot la Biserica Ortodoxă Românească din Orhei (Rep. Moldova) și părintele Serghei Ceban din satul Ucraineanca, raionul Căușeni (Rep. Moldova) a avut menirea de a aduce o picătură de bucurie pe chipurile întristate de revărsările apelor (Rediu) sau de neajunsuri (Trebujeni, Miorcani, Rădăuți-Prut, Bajura, Ucraineanca). Activitatea s-a putut desfășura numai prin implicarea unor oameni cu suflet mare, de pe ambele maluri ale Prutului care nu au rămas nepăsători la durerea celor încercați de necazuri.
Amintim pe oamenii care din multul sau puținul lor s-au gândit la semenii lor: Andrei-Daniel Gheorghe, Scutelnicu Răzvan, Clapon Iulian, Oresciuc Radu (dimpreună cu un grup de colegi din Germania), Tanasă Olivian, Pricop Maria, Mihaela Dragoman, Ion Boldișor, Focșa Cristina, Pintilie Carmina, Carp Ion, Lungeanu Iuliana, Pardău Maria, Atănăsoaie Diana, Atănăsoaie Amelia, Căruceru Emanuela, Căruceriu Eduard dimpreună cu alte persoane cu suflet mare.
Astfel, în data de 2 iulie 2020, în ziua pomenirii Binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, părintele Sergiu Aga s-a deplasat împreună cu un grup de oameni dornici de a ajuta în localitatea Trebujeni, Orheiul Vechi pentru a duce pachete alimentare, detergenți și alte bunuri de strictă necesitate la 7 familii greu încercate de lipsuri materiale, aducând o picătură de bucurie pe chipurile întristate de încercări.
Pe de altă parte, în zilele de 8 iulie 2020, respectiv 12 iulie 2020, prof. Postolachi Vasile, alături de prof. Covaș Simona, de Stelian Cheptroș și de către elevele Denisa Pardău, Atănăsoaie Diana, Atănăsoaie Amelia, Căruceru Emanuela și Căruceriu Eduard, s-au deplasat în satul Rediu pentru a aduce o picătură de bucurie pe chipurile întristate de furia apelor.
Fiecare dintre cele 5 familii din Rediu, încercate de inundații a primit câte un mic ajutor de 1000 lei și pachete cu alimente. Au fost de asemenea vizitate și 4 familii nevoiașe din satul Miorcani și o familie fără posibilități financiare din Rădăuți-Prut, care au primit pachete cu alimente.
De asemenea un mic ajutor, de 500 de lei, a fost trimis și părintelui Serghei Ceban din satul Ucraineanca, raionul Căușeni (Rep. Moldova), în vederea achiziționării de cele necesare pentru Lada cu bunătăți, destinată persoanelor nevoiașe ale satului.
În același timp, acestei campanii s-a alăturat și Nenișcă Andrei, alături de familia Racu Mihai Monica, care în data de 15 iulie 2020 au donat 30 de porții de mâncare caldă, respectiv pizza pentru câteva persoane fără posibilități materiale din satele Bajura, Rediu, Rădăuți-Prut și Miorcani, jud. Botoșani.
Activitatea ”Dragostea care unește frații”, desfășurată sub coordonarea lui Vasile Postolachi și a părintelui Sergiu Aga, și derulată datorită implicării oamenilor cu suflet mare de pe ambele maluri ale Prutului, dorește să fie doar un început al unei colaborări de durată, căci nevoile oamenilor nu se opresc aici.
În acest sens, neobositul părinte Sergiu Aga dorește să ducă la bun sfârșit Centrul Social Filantropia, din Orhei, menit să ajute oamenii nevoiași, de asemenea și părintele Serghei Ceban dorește să meargă mai departe cu frumoasele sale proiecte destinate oamenilor nevoiași, iar prof. Postolachi Vasile dorește să continue proiectele filantropice pe ambele maluri ale Prutului.
În cuvântul de mulțumire adresat tuturor celor care s-au implicat în această activitate părintele Sergiu a adăugat printre altele: ”Ajutorul fraților de peste Prut ne încredințează pe deplin că românii ne sunt de ajutor fără zăbavă. Așa-s românii, fraților - săritori la nevoie! Iar sângele apă nu se face nici pe râul Prut și nici pe Răut!”.
De asemenea, și prof. Postolachi Vasile a adus sincere mulțumiri tuturor celor care s-au implicat până în prezent, amintind că frații de pe cele două maluri ale Prutului trebuie să se ajute reciproc.
”E impresionant și emoționant să vezi mobilizarea oamenilor, de la studenți la deputat, de la români de pe ambele maluri ale Prutului la români din străinătate. Această activitate a fost una de-a dreptul emoționanta: între donatori s-au alăturat și oameni de peste Prut (ceea ce dovedește că la nevoie fratele îți sare în ajutor) și chiar și patru foști elevi, ceea ce mi-a demonstrat că țelul meu de la ora de Religie a dat roade (,,dacă vă văd că sunteți dornici să faceți bine, înseamnă că ora de Religie și-a atins scopul”). În ultima zi a activității, neobosiții voluntari care m-au însoțit, foști elevi și nu doar, au înfruntat ploaia rece pentru a aduce o picătură de bucurie pe chipurile întristate de încercări, ale oamenilor. Oricine dorește să se mai alăture activităților noastre este binevenit. Să nu uităm niciodată îndemnul: ,,fă bine pe pământ ca să găsești bine în ceruri!” Bunul Dumnezeu să răsplătească înmiit”,
prof. Postolachi Vasile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
ACUM: Un fost ministru și un primar de aproape 90%, LIVE la Botoșăneanul TV – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 06, 2024
ASTĂZI: Se oprește apa pe mai multe străzi din Botoșani din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Fără „amendă automată” pentru lipsa rovinietei: Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024