Polițiștii botoșăneni au ”vizitat” alte două unități de învățământ la finalul săptămânii trecute.
Poliţiştii rutieri au continuat activităţile preventive din cea de-a cincea zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii, în încercarea de a contribui la dezvoltarea unui comportament rutier responsabil şi de a preveni astfel în viitor victimizarea persoanelor prin accidente de circulaţie.
Poliţiştii au fost în data de 7 aprilie 2017 în mijlocul copiilor de la Şcoala Gimnazială nr.11 Botoşani, precum şi a celor de la Şcoala Generală nr. 1 Săveni. Acestea au fost doar două dintre unităţile de învăţământ care au primit vizita poliţiştilor.
Cum să se angajeze în traversarea străzii, cunoaşterea semnalizării rutiere destinate pietonilor, locurile unde se pot juca în siguranţă au fost câteva dintre noţiunile pe care poliţiştii au dorit să le transmită copiilor. Copiii au fost interesaţi să afle de la ce vârstă pot circula pe stradă cu bicicleta, precum şi care este momentul în care pot fi pasageri pe locul din dreapta şoferului.
Copiilor le-au fost prezentate materiale video cu recomandări şi teme de educaţie rutieră, discuţiile având caracter interactiv. Poliţiştii au promis că se vor întoarce mereu în sălile de clasă pentru a discuta cu copiii, având convingerea că o întâlnire de acest tip previne o întâlnire mai puţin plăcută la sediul secţiei de poliţie.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024