Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, în orașul Darabani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.
Aceștia au constatat faptul că persoanele erau ieșite din mașini. Soferița unuia dintre autoturisme a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
Promisiunea publică făcută botoșănenilor de Sînziana Secrieru – VIDEO
Gabriela Erdic
Sep 20, 2024
Putere politică pe tocuri: Ea este avocata din conducerea Organizației Municipale a PNL - VIDEO
Gabriela Erdic
Sep 20, 2024
Postul părintelui Ioan Alupoaiei, scos la concurs pentru biserica din Parcul Tineretului
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024