Două tinere, de 18, respectiv 20 ani, îşi petrec un an din viaţa lor în România, în mod voluntar, fără a primi vreun ban.
Iulia Wagner şi Karina Fasser sunt numele celor două fete care ne dau o lecţie de viaţă atât individual, cât şi ca societate.
Două tinere din Germania îşi pot sacrifica un an din viaţă pentru copiii amărâţi din Botoşani, tinerii şi adulţii din Botoşani... nu au timp să facă asta pentru copiii comunităţii lor.
Cele două sunt voluntare în Asociaţia Misionară ”El rămâne credincios”, condusă de germanul de 75 de ani ”Bodo” Lutz Noack, care este şi cetăţean de onoare al municipiului, şi de suceveanca Carmen Olariu.
Lutz Noack a venit în Botoşani din mai 1990 pentru a ajuta copiii, iar suceveanca Carmen Olariu face naveta de la Siret la Botoşani de aproape 20 de ani pentru acelaşi scop.
În fiecare an din Germania vin voluntari în Botoşani să ajute copiii, iar Iulia şi Karina au ceva mai special faţă de toţi nemţii veniţi până acum. Cele două au măcar un părinte român. În timp ce unul dintre părinţii Karinei este din apropierea Vasluiului, Iulia are părinţii chiar din judeţul Botoşani, din Dorohoi, în timp ce bunica sa este în comuna Viişoara.
Ambele vorbesc în limba română poate chiar mai bine decât unii politicieni locali, tot timpul sunt cu zâmbetul pe buze şi sunt dispuse să ajute mereu.
Cele două fete spun că experienţa de la Botoşani le-a schimbat viaţa şi la întoarcerea în Germania vor fi două persoane total schimbate. Au văzut că în alte părţi, în alte ţări, sunt copii defavorizaţi, chinuiţi, abandonaţi, care se bucură pentru mult mai puţin decât copiii din ţările bogate.
Atât Karina, cât şi Iulia, spun că au fost impresionate de nevoia de dragoste pe care o au copiii pe care îi ajută la Asociaţia ”El rămâne credincios”, dar şi de dragostea pe care sunt dispuşi să o ofere celor care îi ajută.
Când vin la masă, copiii le îmbrăţişează pe cele două voluntare venite tocmai din Germania şi le spun că le iubesc.
Unii dintre copiii provin din familii dezorganizate, alţii sunt victime ale plecării părinţilor la muncă peste hotare pentru a câştiga mai mulţi bani, dar toţi au nevoie de ceva comun, de dragoste.
Copiii care sunt hrăniţi în centrul condus de Lutz Noack şi Carmen Olariu primesc şi consiliere psihologică din partea asistentei sociale Eliza Bâşcă, iar voluntarele Karina şi Iulia îi ajută să-şi facă temele.
Este cutremurător să auzi că un copil de clasa a V-a nu ştie toate literele alfabetului sau că un licean de clasa a XI-a nu ştie tabla înmulţirii.
Cele două voluntare, cu româna lor imperfectă, dar cu sufletul încărcat cu dragoste, îi ajută pe copii să îşi acopere aceste goluri lăsate de un sistem educaţional axat pe promovarea vârfurilor şi nu pe creşterea nivelului minim al masei de elevi.
La Asociaţia ”El rămâne credincios” copiii sărmani au la dispoziţie mai nou şi un laborator de informatică, în care aceştia pot să înveţe cum să folosească un calculator, cum să scrie o adeverinţă, o cerere, orice.
Totul în această asociaţie este primit din donaţii din Germania, din 1990 până acum fiind sute de transporturi cu tirul făcute din Vest spre Botoşani, iar rezultatul este unul năucitor: peste 3000 de copii cu nume diferite au mâncat şi au primit ajutoare în centrul asociaţiei în aceste aproape trei decenii.
Unii dintre copiii ajutaţi s-au întors să ajute la rândul lor, iar un astfel de caz este cel al lui Elisei David, cunoscut pentru sculpturile sale în fructe care înfrumuseţează cele petrecerile şi evenimentele de pe plan local.
S-a întors ca voluntar în centrul care l-a ajutat pe el pentru a putea să ajute la rândul său pe cei mici care sunt în situaţia în care s-a aflat el.
Orice botoşănean poate să meargă să facă voluntariat în acest centru, dacă are bunăvoinţa să îşi rupă o oră, două sau o zi din timpul său pentru o cauză nobilă.
Exemplul oferit de cele două tinere, Karina şi Iulia, ar trebui să fie ca o undă de şoc în comunitatea locală. Totuşi vorbim de două puştoaice dintr-o ţară străină care vin să ajute copiii noştri, ai urbei noastre, în timp ce noi, în proporţie covârşitoare, nu avem timp pentru asta.
O lecţie de viaţă, despre valorile adevărate şi despre ceea ce contează cel mai mult pe lumea asta, respectiv copiii. Iar dacă noi ca şi comunitate nu putem să avem grijă de copiii noştri, înseamnă că nu ne pasă de viitorul nostru ca oraş, ca naţie.
Cele două tinere au mers mii de kilometri şi îşi petrec un an din viaţă pentru a avea grijă de nişte copii din Botoşani. Un neamţ de 75 de ani stă departe de familia pe care o iubeşte pentru a avea grijă de copiii noştri, iar o suceveancă face naveta de ani de zile pentru acelaşi scop.
Unde suntem noi, botoşănenii, în tot acest timp?
(Sursa – Moldova contează)
