Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” din Botoșani au efectuat o serie de controale în cluburile din municipiu, în urma cărora s-au aplicat sancțiuni aspre pentru nerespectarea unor măsuri de siguranță și prevenire a incendiilor.
Incendiul puternic din clubul Colectiv, care a luat viețile a mai multor tineri a pus în alertă autoritățile din toată țara. Inclusiv la Botoșani, pompierii au făcut controale pentru a depista și sancționa neregulile. De pildă, în două cluburi din municipiu, viețile clienților au fost puse în pericol, din cauza unor improvizații făcute la instalațiile electrice. Pentru faptele depistate, autoritățile au aplicat amenzi de 500 și 2.500 de lei. La unul dintre localuri, barmanul ar fi făcut o improvizație la un ștecher unind două cabluri, iar în alt club s-a constatat faptul că sistemult de iluminat de urgență era defect. De altfel, în urmă cu câteva zile un pub și un club din Botoșani au anunțat pe rețeaua socială Facebook că își suspendă activitatea pentru a intra în legalitate.
(H.M)
Foto generic: Citynews
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024