Polițiștii suceveni au deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural în cazul accidentului produs ieri, pe un drum din Suceava, în care au fost implicați mai mulți botoșăneni.
Luni dimineață, la ora 9.50, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 17, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, un bărbat de 66 de ani, din județul Botoșani, având preocupări cu un telefon mobil, pe care intenționa să-l ia de la un pasager aflat pe bancheta spate, a pătruns spre sensul opus, după care, a frânat brusc pentru a reveni pe sensul său de mers, moment în care, a fost tamponat de autoturismul care circula în spatele său și condus de un bărbat de 50 de ani, din municipiul C-lung Moldovenesc.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat de 45 de ani şi a două femei, una de 47 de ani și cealaltă de 56 de ani, toți din județul Botoșani, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 66 de ani.
”Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”
- Comunicat IPJ Suceava.
(Sursă foto: Informația Ta Suceava)
Premierul Ciolacu vine la Botoșani
Sergiu Bălășcău
Oct 23, 2024
Botoșănean de 20 de ani dat jos din tractor de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024