”Multe dintre aceste state nu mai recunosc că ar mai avea creanțe față de România, iar în alte țări peste 50% din datorii au fost șterse ori uitate”.
Senatorul botoșănean Sorinel Cosma s-a adresat ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, precum și ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Lucian Aurescu, obiectul interpelării fiind situația recuperării datoriilor externe ale României.
Potrivit parlamentarului AUR, în perioada comunistă, România a dus o politică externă prin schimburi comerciale și de investiții cu multe state zona MENA, Africa Centrală, Asia și America Latină.
”Principalul vector al politicii externe a fost campania diplomatico-economică prin care România a contribuit la finanțarea, cât la realizarea investițiilor în multe dintre statele din aceste zone”,
Dorinel Cosma, senator
Astfel – spune senatorul Dorinel Cosma - s-au construit fabrici, infrastructură rutieră și feroviară, clădiri administrative, instalații petroliere, instalații de irigat, centrale și hidrocentrale și s-au comercializat arme și muniție.
”România era o bancă pentru țările în curs de dezvoltare în perioada lui Nicolae Ceaușescu, care spera prin aceste investiții de miliarde de dolari în țări „prietene” cu Republica Socialistă România să primească în schimbul datoriilor resurse pentru economia românească: petrol, metale, metale prețioase, bumbac, tutun etc.”,
Dorinel Cosma, senator
Investițiile însumate de către vechiul regim atingând suma nouă miliarde de dolari în întreaga lume, dintre care oficial au fost înregistrate doar două miliarde USD.
”Cele mai mari investiții pe care România comunistă le-a efectuat și încă nu au fost recuperate după revoluția de la 1989 au fost în Libia, Cuba, Irak, Congo, Sudan, Coreea de Nord, Nigeria, Somalia, Tanzania. Multe dintre aceste state nu mai recunosc că ar mai avea creanțe față de România, iar în alte țări peste 50% din datorii au fost șterse ori uitate”,
Dorinel Cosma, senator
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024