A fost intendent al Patriarhului Teoctist.
Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a trecut la Domnul luni, 15 aprilie 2024, la vârsta de 49 de ani.
Părintele Ioachim Enea s-a născut în data de 20 februarie 1975, primind la botez numele Ioan. A avut o soră geamănă și alți șase frați, dintre care unul a ajuns, de asemenea, ieromonah.
După absolvirea școlii gimnaziale din satul natal Cerchejeni, județul Botoșani, a intrat ca frate la Mănăstirea Cozancea, la vârsta de 14 ani. A fost tuns în monahism în anul 1995, la vârsta de 20 de ani, de părintele stareț Iosif Grigore.
Între anii 1996-1997, a efectuat stagiul militar obligatoriu, fiind încorporat la Botoșani și detașat la București. Ulterior depunerii jurământului militar, a fost trimis ca jandarm la Patriarhie, unde l-a întâlnit pe vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, care, l-a remarcat și i-a oferit funcția de intendent, potrvit basilica.ro.
În perioada petrecută la Patriarhie, și-a continuat studiile la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, pe care le-a aprofundat apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Pitești.
A fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Cernica în anul 2007 de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. De atunci și până în prezent a fost sub ascultarea de econom al mănăstirii.
Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 17 aprilie la Mănăstirea Cernica, începând cu ora 12:00.
Final de lună cu aproape 800 de posturi disponibile, de la director la șofer – LISTA
Oana Sava
Sep 30, 2024
Bărbat BEAT criță prins de polițiștii de frontieră botoșăneni pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024
Bărbat prins pe camerele video ale orașului în timp ce distrugea un indicator stradal
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024