„Ce bucurie și ce binecuvântare pentru noi toți această zi de sărbătoare să fim aici cu toții împreună la această minunată slujbă de sfințire a drumului mănăstirilor așa cum l-am intitulat noi, reprezentanții Consiliului Județean Botoșani”.
Astfel și-a început discursul Doina Federovici, președintele CJ Botoșani care a continuat spunând că infrastructura este cheia dezvoltării fiecărui județ.
„Când la începutul mandatului meu am afirmat că ne vom ocupa de infrastructura transportului rutier mulți poate am zâmbit superior și s-au arătat poate neîncrezători. Acum când, practic am pășit în cea de-a doua parte a mandatului, începem să culegem roadele muncii noastre. Prin realizarea acestor lucrări la acest minunat drum care pune în valoare un tărâm cu o mare încărcătură duhovnicească, ecumenică, așa cum este arealul comunelor prin care trece acest drum”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Ulterior, șefa Județului a oferit detalii tehnice și financiare privitoare la acest drum județean.
Continuarea discursului o puteți vedea în materialul video de mai jos:
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024