Unul dintre cele mai moderne spitale din Europa va deservi toate județele Moldovei.
Ministrul Sănătății, dl Alexandru Rafila, a semnat contractul pentru demararea construirii Spitalului Regional de Urgență Iași.
„Ani de zile am tot auzit că «nu se poate», că «România nu construiește spitale publice»! Uitați că se poate, atunci când Ministerul Sănătății este condus de un om dedicat și implicat să rezolve problemele structurale ale sistemului. Dl ministru Alexandru Rafila a reușit să urnească un proiect înțepenit de 15 ani și să demonstreze că viziunea social-democrată este cea corectă, cea care aduce plusul de valoare pentru cetățenii acestei țări. Spitalul Regional de Urgență Iași, a cărei construcție va începe în următoarele două săptămâni, va fi unul dintre cele mai avansate din Europa, va reprezenta un punct de referință în domeniul medical și va oferi servicii medicale inclusiv pacienților botoșăneni”,
a declarat Doina Federovici, președintele organizației PSD Botoșani și al Consiliului Județean Botoșani.
Spitalul Regional de Urgență din Iași va avea o capacitate de 850 de paturi și 20 de săli de operație. Acesta va deveni principalul furnizor de servicii medicale de nivel terțiar în regiunea de Nord - Est a țării, concentrându-se pe îngrijirea pacienților critici și pe cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt.
Conceptul organizatoric al acestui spital se va baza pe gruparea pe specialități medicale strâns legate, formând „Centre” multidisciplinare structurate, cum ar fi: Centrul Multidisciplinar pentru Cap și Gât, Centrul Multidisciplinar Toracic, Centrul Multidisciplinar Abdominal, Centrul Multidisciplinar pentru Articulații, Coloană Vertebrală și Traumă, Centrul Multidisciplinar de Medicină Internă și Centrul Multidisciplinar Mama și Copilul.
Valoarea totală estimată a acestui proiect este de 3,3 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 2 miliarde de lei (din care 1,64 miliarde lei contribuție națională și 360 de milioane lei fonduri europene), precum și printr-un credit de 1,25 miliarde de lei de la Banca Europeană de Investiții (BEI), echivalentul a 250 de milioane de euro.
(Comunicat PSD Botoșani)
Oana Sava
Nov 05, 2024
Acțiunea „Blitz” la Botoșani: Șofer găsit BĂUT după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Sancțiuni la pahar: Amenzi pentru botoșănenii care au confundat parcul cu barul
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
FILTRE rutiere pe străzile din Botoșani: Șoferi băuți și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024