Toți creștinii îl pomenim astăzi pe Sfântul Andrei, Ocrotitorul românilor!
Președintele Consiliului Județean Botoșani și al Organizației Județene a PSD, Doina Federovici a transmis astăzi un mesaj, cu ocazia zilei de 30 noiembrie, când are loc în fiecare an pomenirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
„Data de 30 noiembrie este foarte importantă pentru ortodocșii de pretutindeni, care țin în această zi praznicul Sfântului Apostol Andrei. Având în vedere că la noi în ţară, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat apostolul românilor și creştinătorul poporului român, numeroase biserici şi mănăstiri l-au luat ca ocrotitor, prăznuindu-l în fiecare an. În această zi de mare sărbătoare creștinească le urez La mulți ani tuturor botoșănenilor care poartă numele Sfântului Andrei și le doresc sănătate și îi asigur de toată prețuirea mea pe toți locuitorii județului nostru”, a declarat Doina Federovici.
Președintele PSD Botoșani s-a arătat revoltată de interzicerea dreptului de a participa la manifestările religioase, manifestat de actualul Guvern.
„Din păcate guvernanții îngrădesc încă un drept fundamental, fără nici un motiv, așa cum au încercat să o facă de mai multe ori cu ocazia marilor sărbători religioase. Pur și simplu își bat joc de oameni. În loc să facă pregătiri, să asigure securitatea sanitară, să asigure distanțarea fizică, să asigure trasee, impun restricții absurde pe care apoi, tot ei, le încalcă. Știu doar să interzică și să dea amenzi. Nu oamenii sunt vinovați ci guvernul. Oamenii s-au săturat de prigoană. Fac un apel public la revenirea și îndreptarea către valorile etice fundamentale inspirate din religia ortodoxă și din tradițiile poporului român. Toți avem nevoie de această dimensiune spirituală. Trebuie să ieșim puțin din problemele curente să promovăm valori autentice care ne definesc pe noi ca popor. Avem nevoie în aceste momente de un parteneriat între stat, biserică și cetățeni, care să se bazeze pe un sprijin reciproc în această perioadă de pandemie, nu de opresiune din partea guvernanților”, a subliniat președintele Consiliului Județean Botoșani.
Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024