Începe să prindă contur motivul din cauza căruia PSD Botoșani a pierdut un parlamentar și un membru activ.
Mihaela Huncă a decis să demisioneze din acest partid imediat după ce în spațiul public au ajuns zvonuri că ar fi fost în cărți pentru un portofoliu la Ministerul Educației.
Nu ar fi avut însă sprijinul Filialei Județene a PSD Botoșani, în special a Doinei Federovici, președintele interimar al organizației.
Iar acest zvon a fost confirmat după ceva timp, însă din sediul altui partid.
„Nu a apărat o numire de ministru din județul Botoșani. Apără gașca de penali din județul Teleorman. Când a fost propusă colega mea distinsă cu adevărat, într-o funcție, nici un sprijin, nimic”,
A arătat Dumitru Chelariu în cadrul unei conferințe de presă la Pro România
Neoficial, surse din partid arată că lidera PSD de la Botoșani și-ar fi negociat un loc eligibil pe listele de la alegerile europarlamentare, în locul funcției de ministru pentru Mihaela Huncă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024