Sîmbătă seară, în jurul orei 21.30, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă de către Petru A. din municipiul Botoşani cu privire la faptul că vecinul sau, Dumitru D. a fost agresat fizic şi tâlhărit de către persoane necunoscute, în timp ce se afla în scara blocului unde locuieşte.
Primele cercetări efectuate în cauză au stabilit că în acea seară Dumitru D., de 74 ani, din municipiul Botoşani, a petrecut mai mult timp într-un bar de pe strada Viilor, unde a consumat băuturi alcoolice, după care, în jurul orei 20.00 s-a deplasat spre domiciliu. Ajungând în scara blocului unde locuieşte a constatat că nu are asupra sa portofelul cu documentele personale şi suma de 7 lei, motiv pentru care s-a întors în barul de unde plecase, pentru a-şi căuta documentele şi banii. În bar s-a întâlnit din nou cu Petru A. şi a consumat băuturi alcoolice şi împreună cu acesta. În această împrejurare, Dumitru D. i-a spus vecinului său că i-a fost furat portofelul în scara blocului.
A.Petru, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a apelat 112, sesizând astfel Poliţia despre faptul că vecinul său a fost tâlhărit. Pe parcursul efectuării cercetărilor, fiul lui Dumitru D. a primit la domiciliu, de la doi copii din cartier, portofelul cu documentele şi suma de bani, găsite de aceştia pe jos, în apropierea barului.
În cauza nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei fapte de natură infracţională.
Un botoșănean oprit pe Calea Națională a făcut puțin „circ” în fața polițiștilor
Oana Sava
Sep 20, 2024
Bărbat de 61 de ani ajuns la spital după ce a fost BĂTUT în bloc: Agresorul a fost reținut
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Valul de probleme cu șantierele din școli ajunge și la urechi politice – VIDEO
Oana Sava
Sep 20, 2024
VIDEO dureros: Pompierii botoșăneni în mijlocul dezastrului de la Galați
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024