Jandarmii au restituit proprietarului un telefon mobil în valoare de aproximativ 2.000 de lei , care i-a fost sustras acestuia în seara zilei de vineri, 20 noiembrie 2015, în Centrul Vechi al municipiului Botoşani.
Tânărul în vârstă de 15 ani a fost acostat şi i-a fost luat efectiv din mână telefonul, după ce iniţial i s-au cerut bani pentru cumpărarea unui ,,joint”. Ulterior, autorii faptei s-au făcut nevăzuţi pe aleea din spatele fostului magazin Modarom. Păgubitul nu a îndrăznit să-i urmeze pe cei doi care i-au luat telefonul, un bărbat de 19 ani şi o fată de 17 ani, dar în zona fostului cinema Luceafărul a observat un echipaj de jandarmi, căruia i-a relatat cele întâmplate şi a furnizat semnalmentele făptuitorilor.
În baza semnalmentelor primite, jandarmii au început căutările, iar în faţa unui amanet de pe strada Griviţa i-au identificat, înainte de a apuca să amaneteze telefonul.
”Cei doi nu au putut nega fapta, mai ales că telefonul se afla la ei, fiind conduşi la sediul Jandarmeriei, unde li s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, dosarul urmând a fi înaintat pentru continuarea cercetărilor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani„, se arată în comunicatul de presă trimis de IJJ Botoșani.
VEZI ȘI: Tânăr bătut și tâlhărit în miez de noapte pe Bulevard: Hoții i-au tras de la gât lănțișorul de aur
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024