Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut să-i salveze.
Petrică și Daniela Adăscăliței au murit într-un accident în Sicilia. Tragedia a avut loc marți, 20 iulie 2021.
Potrivit presei italiene, ei se deplasau pe un scuter, iar la un moment dat au fost loviți de o mașină.
La fața locului a ajuns de urgență și o ambulanță însă din nefericire nu au mai putut fi salvați. De asemenea, în zonă au ajuns și polițiștii care vor stabili cauzele producerii accidentului.
Cei doi erau din comuna Bălușeni. Daniela avea 43 de ani, iar Petrică 53 de ani.
Dumnezeu să-i odihnească-n pace!
Click AICI pentru VIDEO & FOTO
(Sursa Foto accident - www.blogsicilia.it)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024