S-a întâmplat astăzi în cel de-al doilea municipiu al județului.
O doamnă din Dorohoi, județul Botoșani, a sunat la 112 de cum a observat că gospodăria în care locuia cu soțul ei era cuprinsă de fum.
Primii care au ajuns la fața locului au fost Ionuț și Cristian, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, care s-au mobilizat imediat.
Câteva găleți și apa „a început să curgă” peste focul care își făcea prezența pe lângă coșul casei.
„Apreciem efortul și puterea prin care a reușit doamna să își scoată soțul din casă, acesta deplasându-se doar cu ajutorul unui scaun cu rotile. La final, nimeni nu a avut nevoie de ingrijiri medicale!”, este mesajul transmis de polițiștii botoșăneni.
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Fraudă cu oferte false pe rețelele de socializare: Anunțul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Pagube URIAȘE din cauza secetei la Botoșani: Prefectul a anunțat CÂTE hectare sunt afectate
Oana Sava
Sep 19, 2024
Se pregătesc secțiile de votare pentru rundele de alegeri, misiune mai grea în municipiu
Oana Sava
Sep 19, 2024