Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați, persoane fizice, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2010, în contextul solicitării unui sprijin financiar pentru Măsura 112 - Instalarea Tinerilor Fermieri, inculpata, la instigarea celuilalt inculpat (fratele său), ar fi depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit (A.P.D.R.P.) mai multe documente (adeverințe, declarații pe proprie răspundere, etc.) false sau inexacte prin care atesta că îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru accesarea fondurilor nerambursabile.
Ulterior în baza unei procuri primite din partea inculpatei, dar în înțelegere cu aceasta, inculpatul ar fi efectuat demersuri pentru obținerea celei de-a doua tranșe, depunând în numele acesteia la A.P.D.R.P. (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – A.F.I.R.) documente false (declarații pe proprie răspundere).
Aceste demersuri ar fi avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile în cuantum de 85.240 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ce aparțin celor doi inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024