Doi dintre coordonatorii instituțiilor de cultură din municipiul Botoșani au fost în atenția Consiliului Local.
Celor doi li s-au adus critici amestecate cu laude, nu neapărat din punctul de vedere al actului artistic oferit iubitorilor de cultură.
„Apreciez actul lor artistic, dar pe partea de marketing și organizare însă sunt deficitari. Chiar dacă teatrul stă într-o altă clădire, asta nu e o scuză, ar putea să încerce să introducă metode moderne de taxare, de rezervare a biletelor. Am mai spus-o și acum trei ani de zile dar a rămas sub formă de discuții”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
În schimb, dacă la Teatrul Mihai Eminescu botoșănenii suat la coadă pentru a cumpăra un bilet, la Filarmonica de stat lucrurile sunt taman invers.
”La Teatrul Mihai Eminescu sala de obicei este arhiplină și stau oamenii la coadă să prindă un bilet ceea ce spune mult despre trupa de artiști pe care încă-i mai avem. La Filarmonică, din păcate, lucrurile nu stau chiar atât de roz și de multe ori în sala de la Sindicat, numărul spectatorilor a fost egal cu cel al interpreților de pe scenă”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
Eugen Țurcanu a explicat că remarcile sale au fost făcute în contextul în care cei de la Filarmonică aduc colaboratori valoroși și oferă, crede el, spectacolele de calitate.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Șefa UPU despre asistenții medicali trimiși să lucreze pe „spații verzi” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Boli de inimă sau atacuri vasculare depistate cu inteligența artificială
Redacția Botoșăneanul
Oct 09, 2024
Gata lucrările! Spitalul Județean are laborator de microbiologie modern
Oana Sava
Oct 09, 2024