Doi bărbați din Botoșani au ajuns pe mâna medicilor ieșeni, în cursul zilei de ieri, 8 aprilie 2016, după ce au suferit atac de cord.
Potrivit reporterilor de la publicația Buna Ziua Iasi, Clinica de cardiologie din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iasi este la mare cautare in aceasta perioada. In ultimele zile, mai multi tineri s-au prezentat la unitatea medicala acuzand dureri in piept, oboseala chiar si in repaus, febra. In urma investigatiilor de specialitate, tinerii au fost diagnosticati cu pericardita, miocardita, endocardita, boli aparute ca si complicatii in urma unor viroze respiratorii. Medicii au precizat ca aceste afectiuni sunt rare. In sezonul iarna-primavara, majoritatea pacientilor care au trecut printr-o viroza respiratorie au dezvoltat si o complicatie a acestei boli.
"Daca inainte se inregistra un caz de miocardita sau pericardita, in ultima perioada am avut un caz pe zi. Au fost mai multi barbati tineri cu sindroame coronariene, complicatii ale virozelor respiratorii. Pacientii au necesitat spitalizare si dupa administrarea unui tratament de specialitate aceste afectiuni vor disparea", a declarat prof. dr. Diana Cimpoesu, sefa UPU-SMURD de la spitalul mentionat.
Miocardita este o boala cardiovasculara caracterizata printr-o inflamare a muschiul inimii (miocardul), care are o gama foarte variata de forme clinice, de la usoare pana la extrem de grave. Pericardita inseamna acumularea de lichid in membranele care acopera inima (pericardul). Bolnavul prezinta urmatoarele simptome: durere in piept, febra, anxietate, oboseala la efort sau chiar in repaus. Boala poate evolua ajungand pana la marirea ficatului, aparitia de apa in burta, umflarea jugularelor, insuficienta cardiaca si chiar deces. Endocardita este o infectie a valvelor inimii sau a stratului sa intern. Pe langa aceste cazuri, la Spitalul Sf. Spiridon din Iasi continua sa vina zilnic cel putin un pacient cu infarct miocardic. Ieri, doi barbati, in varsta de 56 si 78 de ani, din judetul Botosani, au fost transportati cu elicopterul SMURD, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iasi, dupa ce au suferit un atact de cord.
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024