Un medic pediatru care a salvat vieți în pandemie s-a stins într-o mare discreție. Într-o zi de patimi politice, cu calcule și orgolii, medicul de doar 50 de ani închidea ochii pentru totdeauna, însă misiunea de a salva alte vieți nu se termina.
Duminică, 27 septembrie, W.B. s-a stins din pricina unui anevrism cerebral inoperabil, iar organele sale, donate de familie, au ajuns la trei persoane cu afecțiuni grave. Unul dintre beneficiari este un botoșănean.
Colegii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Copii ”Sf. Maria” din Iași spun că doctorița era conștientă că stresul pe care-l presupune lucrul într-o unitate de primire a urgențelor îi poate fi fatal. Și totuși, a ales să ajute, de când s-a deschis cea de-a treia linie de gardă la unitatea medicală, scrie Libertatea. Până atunci, a lucrat la Târgu Frumos, la mai multe spitale din Iași, era angajată și la o clinică privată și a venit la Spitalul de Copii nu pentru a-și suplimenta veniturile, ci pentru a-și ajuta colegii.
Medicul avea contract individual de muncă și făcea doar gărzi la Spitalul de Copii, până la debutul pandemiei.
E de admirat că atunci când a început pandemia, când mulți s-au ferit, ea s-a angajat la spital, fiindcă se făceau angajări pe perioadă determinată, ca să ajute echipa. Și nu a venit într-un serviciu ușor, ci la UPU, unde sunt nopți nedormite și un factor de stres foarte mare. Alții, cu condiția ei medicală, nu știu dacă ar fi ales să facă la fel.
Misiunea de a salva vieți nu s-a terminat nici după moarte. Familia pacientei a făcut un gest admirabil.
„Decizia de a ajuta alţi oameni necunoscuţi, care trebuie luată într-un astfel de moment, este una foarte grea şi încărcată de emoţii puternice. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi mulţumim cu recunoştinţă pentru decizia grea pe care au avut puterea să o ia, ca din suferinţa lor să dăruiască speranţă pentru alţi semeni necunoscuţi”, au precizat reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT).
Astfel, în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi, doi pacienţi, o femeie de 52 de ani şi un bărbat de 54 de ani, cel din urmă din Botoșani, aflaţi de mai mulţi ani în programul de dializă, au primit şansa la o viaţă mai bună prin transplant renal.
„Ambii pacienţi suferă de boli cronice de rinichi şi au mai fost chemaţi pentru transplant în trecut, însă nu au fost compatibili la acel moment. Femeia este din Iaşi şi făcea dializă din 2016, iar bărbatul, care este din Botoşani, făcea dializă din 2014. Cei doi pacienţi se recuperează după intervenţie”, a declarat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, nominalizat într-o competiție a creatorilor de conținut culinar
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Silviu Prigoană a murit într-un restaurant
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Două zile de spectacol la Teatrul Vasilache cu „Ursul păcălit de vulpe”
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Angajări la Urgențe: Posturi de asistent scoase la concurs
Oana Sava
Nov 12, 2024