Impunerea certificatului verde la intrarea în centrele comerciale are un efect devastator asupra galeriei comerciale din Botoșani Shopping Center. Unii directori și angajați din complexul de pe strada Sucevei se plâng că au rămas fără cea mai mare parte a clienților și că nu mai pot suporta nici măcar cheltuielile esențiale.
Joi, ora 11:00... unul dintre magazine avea încasări totale de numai 140 de lei și potrivit managerului de acolo, ”la noi vânzările se fac până la ora 15:00, după aceea nu mai vindem nimic”.
Înainte de ziua de 26 octombrie 2021, de la care s-a introdus obligativitatea prezentării amintitului document, zilnic în casă se adunau 1.000 – 1.500 de lei.
Începând cu data menționată încasările s-au prăbușit la 300 – 400 de lei pe zi, condiții în care desfășurarea activității cu menținerea acelorași angajați și salarii și achitarea aferentă a dărilor la bugetul de stat, au devenit imposibile. Ca să nu mai vorbim de plata chiriei.
”Nici măcar o eșalonare nu ni s-a făcut. Trebuie să te dai de ceasul morții ca să plătești chiria, iar noi ne chinuim ca să achităm salariile. Trebuie să plătesc salariile, dar nu avem bani de salarii”, s-a plâns unul dintre managerii din Botoșani Shopping Center.
Joi, ora 11:30... un alt magazin avea încasări de numai 70 de lei. Zeci de minute nu a oprit vreun potențial client prin fața standurilor, iar lucrătoarea de acolo a ajuns să se plictisească. Înainte de impunerea certificatului verde veniturile zilnice urcau până la 4.000 de lei.
Antreprenorii din galeria comercială se plâng că, deși clienții și încasările sunt undeva la 10% – 30% din ce aveau înainte, nu beneficiază nicăieri de înțelegere. Obligațiile la bugetul de stat nu se mai suspendă, cum s-a întâmplat în starea de urgență, iar angajații nu mai pot fi trimiși în șomaj prin programul care a fost valabil la începutul pandemiei și care ajuta deopotrivă firmele și salariații. De asemenea, nici Guvernul nu a mai acordat vreo facilitate la plata chiriei.
Iar o altă problemă este că sunt oameni cu certificat verde care refuză să mai vină aici pentru că nu vor să fie scanați.
”Nu mai vin nici unii dintre cei cu certificat pentru că nu vor să fie scanați la intrare, mai ales ca în altă parte nu li se cere. Este forma lor de protest”, a arătat unul dintre managerii din zonă.
Frustrarea este și mai mare pentru că, susțin comercianții de aici, la vecinii de la Kaufland certificatul verde nu ar fi obligatoriu pe motiv că acolo nu există galerie comercială, chiar dacă sunt totuși câteva magazine distincte de supermarketul propriu zis.
Problemele sunt cunoscute la nivelul conducerii Botoșani Shopping Center, care a și purtat o corespondență cu Inspectoratul de Poliție Județean pe seama tratamentului la care acest centru comercial este supus față de altele din oraș.
”La noi, în starea de urgență, comercianții au beneficiat de reducere. Diferența a suportat-o proprietarul, BelRom, noi nu am primit nimic de la Guvern. A fost o ordonanță de urgență, au promis că ne subvenționează, dar nu ne-au dat nimic. Atunci noi le-am redus cu 90% chiriile, că nu ai ce să încasezi dacă nu au vândut și au fost închiși. Acum am așteptat să văd ce se întâmplă cu certificatul verde. Deocamdată au trecut două săptămâni, încă nu am luat nici o decizie privind reducerea chiriei. Vom vedea... nu putem lua omului ce nu are”,
Mircea Câmpanu, director galerie comercială Botoșani Shopping Center.
Managerul centrului comercial a adăugat că a doua zi după intrarea în vigoare a noilor restricții a avut deja parte de control din partea Poliției și că, într-o perioadă extrem de slabă a vânzărilor, a fost nevoit să suplimenteze numărul paznicilor.
De altfel, unii comercianți reclamă și cerbicia cu care oamenii legii aplică noile reglementări. Ei povestesc că unii paznici au fost amenințați cu amenda fiindcă nu ar fi suficient de drastici și că în centrul comercial ar fi venit în control inclusiv polițiști în civil.
Explicațiile Poliției
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean susțin că nu fac altceva decât să aplice actele normative adoptate de Guvern și de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Iar cele intrate în vigoare pe 26 octombrie fac distincție între supermarketuri și centrele comerciale. Kaufland ar face parte din prima categorie, a celor în care se comercializează produse de strictă necesitate, iar Botoșani Shopping Center, care include și Carrefour, în cea de a doua, în care se desfac și produse de alt tip.
”Este o regulă prevăzută în ultimele reglementări și acesta este motivul pentru care există o diferență de acces. E vorba și despre felul în care este organizat accesul”,
agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
Explicația mai exactă ar fi că la Kaufland, cum intri ai acces direct la produsele alimentare, în timp ce la Botoșani Shopping Center trebuie să treci prin galeria comercială pentru a avea acces la supermarketul Carrefour. În plus, la Botoșani Shopping Center există inclusiv un restaurant.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024