Ape tulburi în cadrul societății Urban Serv ce se află în subordinea Consiliului Local Botoșani.
Directorii acestei unități au pornit un război care în opinia oficială a unuia dintre ei, are drept miză, înlăturarea lui Simion Drelciuc.
Actualul director general susține că „dezvăluirile” adjunctului Cezar Nicuță au fost făcute în mod clar cu acest scop însă nu ar fi fost necesare, pentru că o simplă discuție ar fi simplificat totul.
„S-ar putea să fie și acest lucru, dar dacă venea frumos și discutam, oricum aveam de gând în vară să renunț pentru că mă apropii și eu de pensionare și mă gândeam să trec pe o funcție inferioară. Chiar nu îmi dau seama de ce face toate acestea, mai ales că puteam discuta în Consiliul de Administraţie, sau direct ca şi directori”,
Simion Drelciuc, director general Urban Serv
Însă, având în vedere acuzele care i s-au adus, Simion Drelciuc susține că și-a rezervat dreptul de a consulta un avocat și probabil că ulterior va acționa în consecință.
Directorul Urban Serv a arătat că la acest moment nu este sigur dacă va deschide un proces în instanță sau va acționa pe alte căi, pentru că încă nu a beneficiat de asistență juridică.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Polițiștii locali „au pândit” în miez de noapte câinii fără stăpân
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Doi scandalagii pârâți la Poliție, țipete, alcool și urinat pe gardul unei biserici
Oana Sava
Oct 07, 2024
TREI jucători de la FC Botoșani, în echipa etapei după victoria mare cu Rapid
Oana Sava
Oct 07, 2024
Flori rupte din aranjamentele stradale, o doamnă prinsă în timp ce își umplea sacoșa
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024