Duminică seară poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 28 B, în localitatea Văculeşti, s-a produs un accident de circulaţie. Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că Corneliu Vicenţiu D. de 63 ani, în timp ce conducea un autoturism prin comună, nu a redus viteza într-o curbă şi pe un carosabil acoperit cu pietriş, a frânat, intrând pe acostamentul din dreapta, după care s-a răsturnat pe cupolă. Din accident a rezultat avarierea autoturismului în proporţie de 40 %, iar conducătorul auto, care se afla singur în maşină, nu a suferit leziuni corporale, la sosirea ambulanţei refuzând internarea.
Corneliu-Vicenţiu D. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Se efectuează cercetări faţă de conducătorul auto sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002/R privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală.
Conform unor informaţii neoficiale din cadrul Poliţiei, este vorba despre nimeni altul decît directorul direcţiei edilitare a Primăriei Botoşani, Corneliu Vicenţiu Daniliuc (foto). Acesta a negat însă că ar fi vorba de el. „Nu, nu, nu e problema mea”, ne-a spus Daniliuc, susţinînd că este vorba de o coincidenţă. Cu toate acestea, automobilul răsturnat are, conform unor surse din Poliţie, numărul BT 35 PMB, adică maşina Primăriei pe care o utiliza acesta şi care era de obicei parcată pe strada Bucovina, unde locuieşte Danicliuc.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024