La începutul acestei săptămâni, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) „Moldoovis”, Ionică Nechifor, care este și secretar general al PNL Botoșani, s-a întâlnit cu ministrul Agriculturii din Iordania, Khaled Al-Hanifat.
Întrunirea a avut loc în Orăștie (județul Hunedoara) și au luat parte 30 de președinți ai asociațiilor de profil.
Principala temă de discuție a fost exportul cu animale.
”Am întărit relația privind exportul de animale vii și nu numai. Au fost prezenți 30 de președinți de asociații la această întâlnire tocmai să consolidăm această relație",
Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare Popăuți.
Președintele Asociației „Moldoovis” i-a oferit ministrului din Iordania niște suveniruri.
„M-a și recunoscut ministrul Agriculturii din Iordania pentru că la vizita pe care am făcut -o în Iordania am făcut același gest de a oferi niște suveniruri specifice rasei Karakul de Botoșani, în special din regiunea Moldovei. Și când a văzut șepcile și-a amintit. "
Ionică Nechifor, director Stațiunea de Cercetare Popăuți.
O delegație de cinci persoane din Iordania a ajuns în aceste zile în România. Ministrul Agriculturii din România, Petre Daea, a vizitat alături de omologul său din Iordania mai multe ferme de ovine.
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024