Salariații de la compania de apă au bifat o premieră negativă luna aceasta.
Pentru prima dată, angajații de la societatea Nova Apaserv și-au primit avansul la salariul pe luna februarie cu o întârziere de 10 zile.
Și asta, în contextul în care, luni, pe data de 11 martie ei ar fi trebuit să beneficieze deja de lichidarea pentru munca prestată luna trecută.
”Din ce am înţeles nu au fost bani cash. Au fost anumite categorii de salariaţi care au luat la timp iar alţii nu. La nivel de unitate nu există nici un fel de procedură care să stabilească cine încasează primii salariile şi cine mai aşteaptă. Trebuie impus clar, în astfel de situaţii cei care au venituri de până în 2.500 lei să încaseze salariile cu prioritate. Din primii bani veniţi în unitate să se plătească lefurile muncitorilor”
Cristian Sadovei, lider Sindicatul Nova Apaserv
Sindicalistul mai arată că abia săptămâna asta se va încerca să se stingă obligațiile financiare către salariați.
”Dacă abia azi s-a dat avansul, când îşi vor primi oamenii restul banilor? Şi este vorba de o sumă mult mai mare de dat la lichidare. În plus, trebuie să se plătească şi suma totală de 400.000 lei către salariaţi, bani câştigaţi în urmă cu trei ani în instanţă”,
Cristian Sadovei, lider Sindicatul Nova Apaserv
În tot acest timp, societatea funcționează în continuare cu șase directori plătiți cu peste 10.0000 de lei fiecare și care anul acesta au mai beneficiat de o majorare salarială.
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024