Botoșaniul se poate lăuda cu producători agricoli care se bucură de un real succes.
La nivelul județului Botoșani, Programul Tomate prinde din ce în ce mai mult contur. Potrivit directorului Direcției Agricole, Cristian Delibaș numărul beneficiarilor a crescut față de anul precedent.
”Programul Tomate este un program de succes la nivelul județului Botoșani, un program care și-a atins scopul. Vor fi mult mai mulți în anii următori pentru că deja s-a înțeles procedura, producătorii agricoli au văzut că în 2017 toți cei înscriși au și beneficiat de sprijin. În momentul de față avem 93 de producători agricoli înscriși în program, au plantat 65, au avut și au rod 59 și în piață sunt 31. Anul trecut au fost înscriși în program 65 și 58 au fost eligibili”,
a declarat Cristian Delibaș, director Direcția Agricolă Botoșani
Botoșănenii pot cumpăra roșii de la producătorii locali, aceștia fiind prezenți în toate piețele din municipiul Botoșani, Flămânzi, Dorohoi, Darabani, Săveni. Vestea bună e că vor fi pe piață inclusiv în luna decembrie.
De altfel, producătorii agricoli sunt de apreciat pentru munca pe o depun zi de zi, pentru ambiția și perseverența de a nu renunța. De aceea, șeful DAJ a ținut să-i felicite.
„Sincer, mă aplec în fața lor, le strâng mâna și îi felicit pentru efortul pe care îl depun. Felicitări producătorilor agricoli, felicit și echipa de la Direcția Agricolă care permanent este în teren, monitorizează, verifică și vin în sprijinul consumatorilor de a arăta exact ceea ce consumăm”, este concluzia directorului DAJ
Primele TREI priorități anunțate de Valeriu Iftime la Consiliul Județean – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ACUM: A început prima ședință de CJ condusă de Valeriu Iftime – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după o tură cu motocicleta
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024