Toate școlile de șoferi au fost informate în acest sens, măsura urmând să se aplice începând cu data de 2 mai 2023.
Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a trimis o adresă către toate școlile de șoferi.
„ ... în temeiul art 31 din HG 1391/2006, la nivelul IPJ Botoșani – Serviciul Rutier s-a stabilit, începând cu data de 2 mai 2023, interzicerea circulației pe raza municipiului Botoșani a autovehiculelor „Școală” aflate în procesul de învățare, cu elevi, între orele 7:30 – 8:30, respectiv 11:30 – 12:30, în zilele de luni până vineri, cu excepția zilelor declarate sărbători legale, pe timpul vacanțelor școlare, precum și în perioadele în care unitățile școlare nu funcționează”,
se arată în adresa Poliției.
Astfel, străzile unde se aplică această măsură sunt:
Instructorii auto se vor conforma deciziei polițiștilor.
„Este o hotărâre dată, o vom respecta. Avem noroc că se exceptează atunci când este vacanța elevilor și vom aștepta și noi vacanța și sărbătorile legale. Atunci nu este aglomerat și vom putea desfășura normal activitatea”
Ilie Aparaschivei, liderul instructorilor auto.
Totodată, liderul instructorilor auto a atras din nou atenția asupra faptului că unele marcaje rutiere sunt șterse. Și că ar trebui stabilite anumite trasee pentru candidații care susțin proba practică.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024