Cacealmale peste cacealmale
Se ştie faptul că el este dirijorul politic de pe
Colegiul Săveni, primarii din zonă îl privesc ca pe un lider, nu-şi permit să-i întoarcă vorbele. Şi cum „mortul de la groapă nu se mai întoarce” aşa şi
primarul de Săveni n-a mai dat mâna cu fostul său prieten, Florin Ţurcanu. În câteva ore a uitat de foştii săi colegi de partid, a trecut să-i înjure în gura mare bălăcărindu-i ca la uşa cortului. Odată cu anunţarea divorţului dintre cei doi a început şi lupta între partide pentru racolarea lui
Petru Relu Tîrzioru. Cine nu şi-ar fi dorit să pună mâna pe un peşte mare, un fel de caras gras, numai bun de pus să aducă voturi pentru europarlamentarele din această lună. Momeala cea mai atrăgătoarea a fost a PSD-ului. E partidul care promite de toate, până şi albirea dosarelor penale. Nu ştiu cât de mult a contat pentru
primarul de Săveni, în alegerea acestei formaţiuni politice, doctrina social-democrată cât mai mult pragmatismul şi unele interese de altă natură. Acum dl primar face pe faţă campanie PSD-ului fără să-l mai interese faptul că pe cetăţenii din Săveni i-a atras cu găleţi, votci şi alte bunuri purtând sigla PNL. Dar să nu uităm că domnia sa nu-i la prima cacialma politică. Nici nu le voi enumera, în schimb, vă voi prezenta câteva dintre afacerile sale oneroase, cu damf penal.
Agricultura şi politica se pupă rar, dar aduc profit
Se spune că pe un om de afaceri e bine să nu-l întrebi de felul cum a câştigat primul milion de lei, dar următorii paşi trebuie monitorizaţi cu atenţie, în primul rând de către cei îndreptăţiţi s-o facă. Pe
Petru Relu Tîrzioru nu-l vom trage de limbă ca să aflam cum a câştigat primii bani, dar vom încerca să vedem cum a reuşit să-şi umfle teşcherea atât de rapid. De de mai bine de zece ani s-a asociat cu un bun prieten,
Sebastin Trufin din Vlăsineşti, investind într-o societate de difuzare a programelor de cablu. Startul a fost bun, în câţiva ani cei doi asociaţi au reuşit să ajungă printre cei mai potenţi oameni de afaceri din ţinutul Săveni. În 2003, tot cei doi mai înfiinţează o societate:
Roby Impex SRL, având acelaşi domeniu de activitate. Deh, la două mâini se joacă mai bine, doseşti mai uşor surplusul! Între timp dl
Petru Relu Tîrzioru şi-a extins afacerile şi în domeniul agriculturii; în creşterea animalelor şi tranzacţionarea pământului, recurgând la un fel de activitate de samsar. Spre a nu lucra chiar la vedere l-a luat aproape şi pe finuţul său,
Ionel Gheorghiţă. Nu ştiu dacă profitul de pe urma acestor tranzacţii este prins în declaraţiile sale de avere, însă un lucru e cert, austriacul care a fost capăt de linie în toată această afacere a devenit unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri agricole din judeţ. Suspiciunile planează, nu rămâne decât ca organele de control să-şi facă datoria. Azi aşa, mâine la fel, d-lui
Tîrzioru i s-a părut tentantă şi scena politică, poate a simţit că ajungând „cineva”, banii se înmulţesc de la sine. Având vână de român verde şi alură atletică de fost handbalist s-a înscris la PRM. Primul pas a fost să-şi aranjeze fotoliul de viceprimar, chiar dacă partidul său abia trecuse pragul electoral. Având şcoala de şmecheri la activ de îndată s-a făcut iubit de electorat. Simţind că naţionalismul de cumetrie, marca „Vadim”, e în picaj, brusc, s-a agăţat de PNL, într-un an devenind unul dintre cei mai influenţi liberali din judeţ. în 2009 el a pus din plin umărul la debarcarea lui Liviu Câmpanu din fotoliul de lider liberal. În câţiva ani averea
primarului de Săveni a început să ia proporţii neaşteptate; a cumpărat case, pământ, maşini. De asemenea, este foarte cunoscută şi generozitatea sa pe timpul campaniilor electorale. Brusc, i-a crescut aroganţa, ifosele de mare politician i s-au multiplicat peste noapte, dar fără să fi făcut ceva remarcabil pentru oraşul Săveni.
Cu televizorul prosteşti poporul, dar nu şi procurorul
Dacă omul politic îşi exprimă în văzul public caracterul, omul de afaceri ţine morţiş să ţină sub obroc cât mai multe dintre afacerile sale, el vine la vedere doar cu rezultatul lor, adică cu smocul de euroi. Încercând să descos zona gri a afacerilor d-lui
primar de Săveni am dat şi peste o zonă neagră, cu damf penal. După cum am mai spus, pivotul afacerilor sale a fost activitatea de telecomunicaţii prin reţele de cablu. Odată cu extinderea reţelei de cablu şi-n localităţile limitrofe oraşului Săveni, profitul firmei
SC STL SRL, la care era asociat, a crescut văzând cu ochii. Poate că observând că-i loc de mai bine, cei doi asociaţi s-au gândit să mai facă şi alte societăţi de acelaşi profil. Oare pentru dispersarea „mărunţişul” negru în buzunare dosite şi pentru inducerea în eroare a inspectorilor finanţişti, în caz de vor fi controlaţi? Aşa au apărut firmele
TV Studio Local SRL; cu număr de înmatriculare : J 07 /93/ 2007 şi
TV SAT Cablu SRL Săveni: J 07/319 /2009 . Ei bine, din acest punct începe jocul cu aere penale. Cineva din anturaj lor a atenţionat Justiţia de matrapazlâcurile celor doi. Sesizarea a ajuns la
Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţiei şi împreună cu
DIICOT Iaşi s-a început urmărirea penală împotriva firmei
TV SAT Cablu SRL Săveni. Dosarul instanţei este: 27/D/P din 25 mai 2012, dată la care
Relu Tîrzioru încă era asociat la firmă. Motivele incriminate în dosar sunt halucinante:
evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9, alin1, lit. C din Legea nr. 241/2005 cu aplicare art. 41 alin.2 Cod penal,
spălare de bani în formă continuată, prev. De art.23 lit. 1 şi c din Legea nr. 656/2002, cu aplicare art. 41 alin.2 Cod penal toate cu aplicare art. 33 lit. a Cod penal. Imediat s-a dispus începerea urmăririi penale. E bine de menţionat faptul că dovezile de la dosar atestă spălarea a câteva sute de mii de euro prin această firmă de cablu. Oare de unde au provenit asemenea sume exorbitante? Sunt convins, dl
Petru Relu Tîrzioru poate motiva că era doar asociat, nu şi administrator. Da, dar contabilitatea societăţii era ţinută de al său frate,
Liviu Tîrzioru, precum şi la alte societăţi. Vom dezvălui şi modul „şmenăresc” de a scăpa de firma penală, implicându-l în joc pe propriul lor salariat. Ciudat, firma „anatemizată” nu prea a fost călcată de domnii inspectori de la ANAF Botoşani. Oare de ce?
[[galerie-foto]]
Spălare de bani, evaziune fiscală şi multe alte şmenuri
Poate simţind că lucrurile se îngroaşă şi că este pericolul ca toată piramida evazionistă, pe care au construit-o cu atâta… transpiraţie, să se dărâme, cei doi asociaţi hotărăsc să-i schimbe destinaţia. Poate i se va pierde urma. De îndată îl găsesc ca ”interesat” pe propriul lor salariat,
Cristinel Olaru, de 41 de ani, din Săveni şi i-o pun în braţe, vărsându-i integral părţile sociale: cota de participare la beneficii de 100% şi cota de participare la pierderi tot 100%. Această generozitate din partea lor nu face decât să creeze noi suspiciuni asupra modului cum s-a lucrat la firmă, iar dl
Cristinel Olaru acceptă cu pasivitate scoaterea castanelor penale din foc cu propriile lui mânuţe. Dubios lucru. Asta se întâmpla pe 23 ianuarie 2013, deci după constituirea dosarului la DIICOT şi Parchetul General. Sunt convins, procurorii nu muşcă astfel de şotii primitive. Nu ştim în ce măsură noul proprietar al firmei
TV Sat Cablu SRL era la curent cu faptul că firma e sub urmărire penală. Nu cred ca din acest joc murdar dl Olaru să fie ieşit cu vreun „gheşeft”. Oricum, un dram de complicitate adie şi asupra lui. Nu-i atât de naiv încât să creadă că Dumnezeu i-a pus mâna în cap. Dacă e să ne uităm pe declaraţiile de avere ale d-lui
Relu Petru Târzioru, sumele primite pe dividende de la această firmă sunt destul de frumuşele: 2010 – 24.360 lei, 2011-37.760 lei , 2012 -25.200 lei iar în 2013- 29.400 lei, peste un miliard lei vechi în patru ani. Suveica folosită în ascunderea unor fapte murdare pare putredă, nu cred să mai poată impresiona pe cineva. De curând firma „buclucaşă” a fost înstrăinată, adică vândută firmei
AKTA Bucureşti, care ar fi preluat şi alte firme de cablu din judeţul nostru. Şi aici e ceva ciudat, veţi vedea că cei trei au mai constituit o firmă care are un nume asemănător
TV Satelit CabluSRL : J /7/ 55/ /2013, având sediul tot pe strada Independenţei, nr 19, Bl.29 din Săveni. În foarte scurt timp vom desluşi şi această dilemă. Oricum, aduce a şmecherie, doar cu o altă pălărie.
Alte firme, aceleaşi metehne
Doresc să revin asupra
TV Studio Local SRL Săveni, altă firmă care l-a avut asociat pe
primarul de Săveni, este radiată pe 25 noiembrie 2013 de la Registrul Comerţului Botoşani, prin schimbarea sediului în municipiul Iaşi, Fundac Sălciilor, nr.3. Şi în această situaţie ceva pare în neregulă, fandarea prin schimbarea adresei firmei este o practică „profesionistă” în rândul marilor afacerişti de mucava. Zeci de firme cu probleme din judeţul nostru au fost vândute unor nevoiaşi de prin Hârlău, Iaşi sau Târgu Frumos, cărora inspectorii ANAF nu le pot ridica nici boii de la… biciclete. Imobilul din Iaşi, de la adresa mai sus menţionată, la acea dată, era sub sechestru şi pus spre vânzare de executorii judecătoreşti: Cristinel Dominte şi Vasile Bogdan Tufeanu. O licitaţie pentru vinderea imobilului avusese loc pe 14 august 2013. Concluziile le puteţi trage dumneavoastră, noi vom continua investigaţiile şi într-o bună zi vom face lumină şi în acest caz. Cei doi asociaţi au trecut pe linie moartă şi firma prin care au început afacerile, e vorba de
SC STL SRL Săveni, înfiinţată tocmai în 1993 şi la care
Relu Tîrzioru a fost asociat timp de două decenii. Şi ea a fost radiată din Registrul Comerţului de curând. Conform declaraţiilor de avere, firma i-a adus an de an bănuţi în buzunar d-ului
primar de Săveni, stau şi mă întreb de ce a recurs la o asemenea răbufnire, dizolvând-o chiar în aceste zile. Oare nu şi aici e ceva dubios? Cei doi şi-au împărţit frăţeşte activele: câteva clădiri şi câteva terenuri de prin comunele învecinate, fără a avea valori prea mari. Şi cum diversiunea e o armă în mâna oricărui politician, şi dl
primar de Săveni s-a dat s-o folosească de câteva luni, a răspândit zvonul că el nu mai are nici o afacere în domeniul difuzării programelor de televiziune prin cablu şi că e curat ca lacrima. N-a specificat dacă e vorba de lacrima crocodilului. Cei mai mulţi dintre prietenii săi, dar mai ales concitadinii, au muşcat de îndată. Numai că adevărul e altul, acum e pe
TV Satelit Cablu SRL.
Incompatibilitatea, bat-o vina!
Ce nu face un bun afacerist pentru a-şi umfla conturile chiar şi cu mărunţiş! Una dintre societăţile de difuzare a programelor de televiziune prin cablu şi de furnizare de internet, la care dl primar
Petru Relu Tîrzioru a fost asociat, a contractat servicii cu unele unităţi finanţate prin
Primăria Săveni, cum ar fi Şcoala Generală nr.1 şi Liceul Teoretic „Dr. Ciucă” din Săveni. Asta încă de pe timpul când domnia sa era viceprimar. Conform articolului 76, (1) din Legea 161/2003, privind conflictele de interese, primarii şi viceprimarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie dacă aduce vreun folos material pentru: propria persoană, pentru soţ/ soţie sau rudele de grad I. Rămâne ca Agenţia Naţională de Integritate să ne răspundă dacă nu cumva dl
Petru Relu Tîrzioru a fost în conflict de interese. Dacă tragi cu ochiul pe declaraţiile de avere rămâi perplex cum te poţi sustrage de la plata unor impozite. De exemplu, în 2012 a înstrăinat printr-un contract de vânzare–cumpărare autoturismului AUDI 6 cu doar 12.000 de lei. Da, e scris corect, douăsprezece mii de lei, preţ de Dacia. Iar un apartament din Săveni, strada Nicolae Iorga, nr 4, l-a vândut în ianuarie 2013 cu doar 18.000 de lei. Ce mai, la preţ de garaj. Asemenea subevaluări trebuie luate în seamă de inspectorii ANAF, şi poate că va veni ziua când vor prinde curaj să mai ia la purificat şi firmele dlui primar de Săveni. Ecuaţia privind afacerile oneroase ale domnului
Petru Relu Tîrzioru are încă multe necunoscute. Cu timpul vor fi rezolvate. Vom ajunge şi la afacerile domniei sale cu pământurile şi cu APIA Botoşani.
Lucian ALECSA
CITEŞTE ŞI:
Televiziuni de aproape un milion $ pentru primari - TOPUL POLITICIENILOR CU TV
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
E semianalfabet sau nu e? DOCUMENT cum scrie ditamai primarul de oraş din Botoşani