A fost prăpăd la Botoșani în urma furtunii de aseară.
Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-au întâlnit la primele ore ale dimineții unde a fost raportată situația din întreg județul.
Cele mai afectate sunt municipiul Botoșani și Dorohoi și comunele Sulița, Roma, Brăești, Todireni, Lunca, Copălău, Mihai Eminescu, Copălău, Cândești, Răchiți, Pomârla, Prăjeni, Știubieni, Vorona, Vârful Câmpului.
Potrivit șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) mii de botoșăneni au rămas fără energie electrică.
„Localități fără curent aseară la ora 22:00 erau întrerupte 28 de posturi de transformare nealimentate, respectiv patru linii electrice nealimentate partial, totalizând un număr de 8.539 de consumatori. Afectate total au fost comunele Copălău, Știubieni, Vorona Vârful Câmpului, Bălușeni., Brăești, iar partial municipiul Botoșani și Dorohoi, Trușești, Cândești Todireni, Stăuceni, Șendriceni, Curtești”,
col. Cristian Amarandei, inspector șef ISU Botoșani
Astăzi la ora 7:00 erau afectați 3.359, iar în moment sunt 1.233 de abonați, însă în cel mai scurt timp toți botoșănenii vor avea curent electric.
De asemenea, au fost inundate trei sedii de instituții, respectiv Arhivele de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, spațiile interioare de la Sucursala BRD Botoșani și de la Vegastel.
Șeful ISU a menționat că ar mai fi ceva probleme și la sediul Poliției Rutiere.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024